GRENADĂ descoperită lângă Aeroport

GRENADĂ descoperită lângă Aeroport

Pirotehniștii au fost alertați dimineața aceasta, după ce o grenadă a fost descoperită pe păşunea de lângă Aeroportul Internaţional Timişoara ”Traian Vuia”.

Potrivit oficialilor aeroportului, un cioban care îşi păştea oile pe câmpul de lângă aeroport a găsit o grenadă de mână, a ridicat-o şi a decis să o predea organelor de drept ale statului. Este vorba de o grenadă de exerciţiu. ”Obiectul a fost preluat de specialiştii pirotehnişti care au constatat imediat că este vorba de o grenadă ofensivă de exerciţiu lestată (care nu a fost niciodată încărcată cu explozibil), folosită pentru antrenamentul militarilor la aruncarea pentru precizie şi distanţă. Carcasa este din cauciuc şi, pentru că nu reprezenta niciun pericol, nu a fost nevoie să fie aplicate măsuri suplimentare de siguranţă”, a declarat Nicoleta Trifan, purtătoarea de cuvânt a Aeroportului timișorean.

Specialiştii avertizează ca, dacă sunt găsite astfel de obiecte, să nu fie ridicate din teren şi să se apeleze telefonul unic de urgenţă 112.