Gravida terorizată de DNA Cluj are caseta video cu presiunile la care a fost supusă
- Mihai Şoica
- 19 iunie 2017, 00:00
După ce Evenimentul zilei a publicat mărturiile făcute de AS, martor în dosarul primarului de la Baia Mare, Cătălin Cherecheș, Inspecția Judiciară s-a sesizat. Femeia a descris presiunile inimaginabile la care a fost supusă de procurori
Ancheta Inspecției Judiciare va viza activitatea procurorului DNA Cluj, Ionuț Vasile, și a comisaruluișef Remus Pintea. Cei doi i-au luat mai multe declarații de martorei AS, o apropiată a primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș. La unul din termenele procesului, care s-a desfășurat la Tribunalul Cluj, femeia a declarat că a fost amenințată de procurorul Ionuț Vasile că va fi trimisă la închisoare și că din această cauză și-a pierdut laptele. Într-un alt dosar, AS a fost audiată timp de șapte ore, fără să primească un pahar cu apă.
Cum anchetele de la DNA sunt filmate pe casete video, inspectorii judiciari vor avea șansa de a afla în mod direct, dacă aceste presiuni invocate de Annamaria Somay au existat sau nu.
Dacă ancheta va confirma acuzațiile aduse de AS, atunci acțiunea disciplinară va fi întemeiată pe prevederile din Codul de Procedură Penală, care interzice presiunile sub orice fel asupra martorilor. În acest caz, procurorul Ionuț Vasile va putea fi tras la răspundere disciplinară, sancțiunea care va putea fi aplicată putând fi de excludere din magistratură.
A povestit abuzurile chiar în sala de judecată
AS a condus editorial activitatea trustului de presă eMM.ro, despre care procurorii DNA susţin că ar fi fost finanţat de Cătălin Cherecheş, fapt recunoscut de primarul din Baia Mare. În această calitate, Somay a fost dusă la audieri la DNA Cluj, ca martor, fiind audiată în mai multe dosare penale.
La Tribunalul Cluj, la termenul de miercurea trecuta, AS a povestit la ce abuzuri uriașe a fost supusă de procurorii DNA. „Am fost amenințată cu dosare de martor mincinos și ca voi face pușcărie. Făceau presiuni, să greșesc cu ceva ca să găsească ceva despre Cherecheș. Erau presiuni asupra mea, ostentativ mi se repeta că ajung martor mincinos. Am acasă un copil mic (foto), de cinci luni, pe care nu îl mai pot alăpta pentru că mi-am pierdut şi laptele”, a spus AS în sala de judecată, în faţa unei asistenţe încremenite.
„Am fost interceptată”
AS a mai povestit că a fost interceptată la cererea DNA și filată în toate locurile în care se plimba, în speranța că se va găsi ceva compromițător în viața ei, cu care, apoi, să fie șantajată. „Am fost verificată din toate punctele de vedere, inclusiv financiar, eu și toată familia mea! Nu știu dacă există evidențe în acest sens, dar știu sigur, de la surse de încredere din instituțiile statului, că am fost, atât eu cât și familia mea, verificată la sânge. Nu au găsit mare lucru, normal”, a mai scris femeia.
„Am cerșit apă, după ce am fost interogată ca un criminal”
Între timp, AS (foto) a scris pe contul său de Facebook despre interacțiunile sale cu DNA Cluj şi despre cum aceiaşi oameni apar de fiecare dată la anchete, Ionuţ Vasile şi Remus Pintea. „Pot, după 4 ani, să vorbesc despre prejudiciile morale și materiale pe care mi le-au provocat doi dintre angajații DNA (direct sau indirect). Prea multe detalii nu pot da nici acum, nu pot face publică nici înregistrarea video a celor aproape 7 ore de audiere, din dosarul Emaramureș, în care am fost pur și simplu pusă la zid, intimidată și amenințată periodic, probabil în speranța că mă voi exprima greșit”, a scris AS.
Experienţa femeii cu DNA Cluj poate fi numită, spune ea, drept o teroare. AS crede că nici cei mai periculoşi criminali nu au fost audiaţi, aşa cum a fost audiată ea. „Ăsta e cuvântul, oricât caut altul mai potrivit. Pentru că teroare se numește ceea ce trăiesc în ultimii patru ani. Presiuni, înainte, dar chiar și în timpul audierilor! Încercări de constrângere, întrebări repetate în mod obsesiv, în speranța că poate voi răspunde diferit și voi fi prinsă cu ceva. Am vorbit despre audierile din alte dosare, în care am cerșit apă, după ce am fost interogată ca un criminal periculos, unde mi s-a tot repetat ce pot păți dacă nu spun adevărul (de parcă aș suferi de Alzheimer sau nu aș putea reține din prima!), în care am fost întoarsă pe toate părțile ca o bucată de carne pusă la prăjit, în speranța că voi ceda și voi spune ceva. Orice”.