Gigi Becali susține că există două variante de premier. Ce i-a transmis Sorin Grindeanu

Gigi Becali susține că există două variante de premier. Ce i-a transmis Sorin GrindeanuGigi Becali. Sursa foto: Captură video

Gigi Becali a declarat că a discutat atât cu președintele Nicușor Dan, cât și cu Sorin Grindeanu despre scenariile privind viitorul premier. Deputatul susține că pe lista variantelor analizate s-ar afla și Eugen Tomac și Alexandru Nazare.

Gigi Becali a declarat că a discutat cu Nicușor Dan despre formarea viitorului Guvern. Cine s-ar afla pe lista pentru funcția de premier

Deputatul neafiliat Gigi Becali a declarat că a avut o discuție cu președintele Nicușor Dan, joi, după întâlnirile programate cu ceilalți reprezentanți ai parlamentarilor neafiliați. Potrivit acestuia, întâlnirea a avut loc mai târziu, deoarece nu a putut ajunge înainte de ora 12:00.

Becali a spus că întrevederea a durat aproximativ 30 de minute și că în încăpere s-au aflat doar el și șeful statului. Potrivit declarațiilor sale, unul dintre subiectele abordate a fost legat de formarea viitorului Executiv.

În cadrul intervenției la un post de televiziune, deputatul a relatat și un schimb de replici avut în timpul întâlnirii:

I-am spus, domnule preşedinte, eu, dacă aş fi fost, eu folosesc toate pârghile pe care mi le dă puterea de preşedinte, ca să fac bine poporul, că d-aia m-a spus preşedinte, ca să fac bine poporul. Şi dacă cineva stă în loc, cum stă Bolojan, apoi îl trimit şi eu pe Pahonţu. Să dea informaţii despre fapte, nu despre minciuni. Hai să vedem, mă, cine eşti tu, eşti tu atâta de corect? Eşti tu atâta de băiat bun, de curat, de ţii tu o ţară în loc? Cum ţii tu o ţară în loc?”, a spus Gigi Becali.

Gigi Becali

Gigi Becali. Sursă foto: Captură video

Gigi Becali susține că Sorin Grindeanu i-ar fi confirmat că mai multe nume sunt luate în calcul pentru funcția de premier

După întâlnirea cu președintele, Gigi Becali a declarat că a discutat și cu liderul PSD, Sorin Grindeanu, despre variantele analizate pentru funcția de prim-ministru.

Potrivit acestuia, nici liderul social-democrat nu ar cunoaște încă numele persoanei care va fi desemnată să conducă viitorul Guvern. Becali a susținut însă că una dintre variantele discutate ar fi desemnarea unei persoane independente.

Am vorbit cu Grindeanu după aia, cu Grindeanu sunt mai bun prieten. Nici el nu ştie încă numele. Dar ce este sigur, că va fi unul independent. Am văzut că aţi pus Tomac, mai este şi ministrul de la Nazare, şi ăsta se vehiculează. Adică ce am vorbit eu cu Grindeanu, cred că nu se supără. A zis că sunt pe listă în câteva variante. La care eu am spus, Nazare şi Tomac, ce am auzit tot de la voi din presă, şi astea două sunt pe listă. Dar nu este încă hotărât”, a declarat Gigi Becali.

Gigi Becali a făcut referire la Eugen Tomac și Alexandru Nazare pe fondul discuțiilor despre premier

Deputatul a mai spus că, din perspectiva sa, orice variantă care va fi susținută de președintele Nicușor Dan va avea și acordul lui Sorin Grindeanu.

Asta e deducţia mea”, a spus Becali.

Acesta a vorbit și despre numele vehiculate în spațiul public în ultimele zile și a făcut o comparație între Eugen Tomac și Alexandru Nazare.

Eu l-am întrebat pe Grindeanu, de Tomac şi Nazare, a zis: Nea Gigi, sunt şi ei pe listă. După aceea eu i-am spus, din punctul meu de vedere, Nazare e specialist. Asta i-am spus. Dacă vreţi să-l puneţi pe Tomac, să-l puneţi pe Tomac, dar nu se compară, ca şi competenţă. E ca de la cer la pământ. Şi cu Tomac sunt prieten, cu Nazare nu sunt”, a mai spus Gigi Becali.