Evenimentul Zilei > Actualitate > Gigi Becali a scrântit-o la Argeș. A pierdut procesul pe care l-a intentat
Gigi Becali a scrântit-o la Argeș. A pierdut procesul pe care l-a intentat

Gigi Becali a scrântit-o la Argeș. A pierdut procesul pe care l-a intentat

Inspectoratul de Poliție Județean Argeș a câștigat în primă instanță procesul intentat de Gigi Becali, care contestă ridicarea dreptului de a conduce autovehicule pentru depășirea vitezei legale.

Poliţiştii Serviciului Rutier Argeş l-au depistat, în luna mai 2021, pe patronul FCSB circulând cu viteză peste limita legală prin localitatea argeșeană Valea Ursului.

Drept urmare, i-a fost reținut permisul.

Omul de afaceri a contestat sancțiunea, dar a pierdut procesul în primă instanță. Decizia nu este definitivă și nu fusese atacată cu apel până pe 24 ianuarie, scriu jurnaliștii de la curier.ro.

Dacă nu va face recurs, Gigi Becali va trebui să depună permisul fie la sediul IPJ Argeș, fie la Brigada Rutieră din Bucureşti, unde are domiciliul.

106 km/h

Pe 3 mai 2021, în a doua zi de Paşte, Gigi Becali își conducea Maybach-ul, pe DN 7.

El a fost înregistrat de aparatul radar, în localitatea Valea Ursului, rulând cu 106 km/h.

Polițiștii i-au întocmit proces verbal şi pe lângă amenda în valoare de 1.305 lei i-au suspendat dreptul de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.

Becali nu a avut succes pe lângă oamenii legii cu scuza că se grăbea să ajungă la Mănăstirea Frăsinei, din judeţul Vâlcea, pentru a-l conduce pe ultimul drum pe părintele iermonah Daniil Pleșa.

Gigi  Becali a declarat că depăşise limita maximă cu doar trei kilometri la oră, iar mașina fiind foarte puternică nu avusese timp să reducă viteza până la 50 de kilometru la oră cât era limita în localitate.

Însă, radarul l-a „prins” pe Becali pe DN 7, la câţiva kilometri de ieşirea de pe A1, în apropierea unităţii militare de la Valea Ursului.

Contestația

Pe 14 mai, latifundiarul din Pipera a depus contestație la Judecătoria Piteşti desființeze sancțiunea pe motiv că procesul-verbal este nul de drept.

El susține că polițistul nu ar fi consemnat corect drumul și localitatea unde a fost încheiat, menționând „DN7- Valea Ursului” , în loc de „Drum European 81 așa cum apare şi pe indicator”.

După depunerea contestaţiei, avocatul omului de afaceri s-a prezentat la IPJ Argeş, Serviciul Rutier şi a ridicat permisul în baza grefei instanţei.

Gigi Becali a anunțat instanța prin avocat că e dispus să achite amenda în valoare de 1,305 lei, dar dorește să fie anulată decizia de suspendare a permisului de conducere.

Instanţa nu I-a admis cererea și i-a respins contestația, după ce a primit de la administratorul drumului o hârtie în care se afirma că avocatul lui Gigi Becali nu are dreptate.

„Respinge plângerea contravenţională, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.” , se precizează în sentinţa consultată de curier.ro.