GHINION la Tuzla. În câteva ore, primarul penal şi-a pierdut postul, iar viceprimarul, libertatea
- Feri Predescu
- 15 septembrie 2015, 19:43
Procurorii DNA Constanţa l-au reţinut, astăzi după amiază, pe viceprimarul comunei Tuzla, Taner Reşit, pentru şantajarea unui om de afaceri cu suma de 48.000 de euro. Reţinerea viceprimarului are loc la numai câteva ore după ce prefectul judeţului Constanţa, Constantin Ion, a semnat ordinul de încetarea a mandatului primarului comunei Tuzla, Constantin Micu Florin, el fiind condamnat defintiv la un an şi jumătate de închisoare, cu suspendare, pentru delapidare.
Taner Reşit,de 42 de ani, viceprimarul (PNG) al comunei Tuzla şi Ştefan Radu, administrator al unei firme au fost reţinuţi de DNA Constanţa pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj. Din ordonanţele de reţinere întocmite de procurorii Anticorupţie a rezultat că există “probe și indicii temeinice” potrivit cărora :
“În perioada 16.08.2015 – 08.09.2015, inculpații Reșit Taner și Radu Ștefan, pentru a obține de la administratorul unei societăți comerciale suma de 48.000 euro, au exercitat asupra acestuia din urmă, acte de constrângere constând în amenințări cu fapte păgubitoare, respectiv: alungarea clienților, împiedicarea accesului în spațiul comercial și a utilizării acestuia prin schimbarea încuietorilor și sechestrarea bunurilor aparținând firmei respective.
Mai mult, în același context, la data de 8 septembrie 2015, inculpatul Radu Ștefan, în prezența celuilalt inculpat, a exercitat acte de violență fizică asupra persoanei respective. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Serviciilor de Investigații Criminale și de Operațiuni Speciale Constanța. Inculpații Reșit Taner şi Radu Ștefan vor fi prezentați, mâine, Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”.
Comuna constănţeană Tuzla rămâne astfel, într-o singură zi, fără primar şi viceprimar. Prefectul de Constanţa, Constantin Ion, spunea astăzi dimineaţă, după semnarea ordinului de încetare a mandatului primarului Constantin Micu Florin, că atribuţiile de primar interimar sunt preluate de drept de către viceprimarul comunei Tuzla. Acum, conform legii, Consliul Local Comunal Tuzla va trebui să desemneze un nou viceprimar care, ulterior, va prelua atribuţiile de primar interimar până la alegerile locale din 2016.