Liderul cel mai vizibil AUR, care a ținut capul de afiș săptămâni în șir pe frontul competiției politice dintre partide, este, sau cel puțin așa se spune, pe cale de a fi ejectat. Din interior. De către principalii săi parteneri Claudiu Târziu și Sorin Lavric. Asta după ce a fost declarat, mai mult sau mai puțin transparent, inamicul numărul unu de către toate celelalte partide politice din România, geloase pe succesul AUR și după ce, în urma unor greșeli greu sau imposibil de reparat, este taxat din ce în ce mai insistent în lumea occidentală drept un lider extremist. Care e realitatea?

Desigur, nu am eu pretenția de a stăpâni realitatea. Nici în ceea ce privește formidabila dinamică a acestui partid, nici legat de dedesubturile operațiunilor care conduc la marginalizarea sa și, cu atât mai puțin, privind luptele interne, dacă ele există cu adevărat. În schimb, voi prezenta în cele ce urmează, într-o succesiune, cred eu, logică, informațiile care stau la baza unor dispute, care fie vor prăbuși acest partid, cu liderii săi cu tot, fie îl vor propulsa spre vârful vârfului.

Cercetări de piață oficiale și neoficiale, efectuate la solicitarea unor partide politice în această perioadă destul de tensionată și în care contează din ce în ce mai mult opinia și orientarea cetățenilor, indică o dinamică extraordinară, nemaintâlnită nici atunci când s-a produs ascensiunea PRM, a acestui nou partid numit AUR. AUR a intrat cu 10% în Parlament, luându-i prin surprindere pe mulți analiști politici, iar astăzi a depășit cu mult PNL în încrederea publică și începe să sufle în ceafa PSD. O asemenea creștere exponențială poate scăpa de sub control. În măsura în care nu este susținută printr-o dezvoltare la fel de accelerată a aparatului organizațional și a celui de conducere. Și, firește, întrucât în epicentru se află un singur personaj, care deja începe să capete o aură de erou național.

O altă informație certă este că, din capul locului, acest partid a fost supus unui atac concentric în plan național, fiind acuzat, până la un punct, fără niciun fel de probe, că este un partid naționalist extremist și antisemit. Până la data la care au evoluat asemenea acuzații, nici George Simion și nici alți lideri, cu foarte puține excepții, nu au trecut dincolo de limitele unui suveranism, promovat de altfel în mai multe state ale Uniunii Europene și chiar în mod oficial, nu a avut accente antisemite, nu a promovat niciun fel de acuzații în acest sens și, deși naționalist, nu a atacat, repet, cu doar câteva excepții imputabile unor membri, nici etnia maghiară, nici etnia romă. Acestei etape însă i s-a pus capăt, după opinia mea, într-un mod pe cât de scandalos, pe atât de dramatic.

Încercând să-și promoveze propria viziune asupra educației, Claudiu Târziu, copreședinte AUR, printr-un comunicat asumat, a minimalizat într-un mod greu de acceptat importanța Holocaustului. Cine a introdus această șopârlă în comunicat, a dinamitat nu numai luarea de poziție AUR, nu numai programul acestui partid pentru educație, ci însăși imaginea formațiunii politice. Factorului extern i s-a oferit „cu materialul clientului” muniție împotriva AUR. Iar consecințele s-au văzut atât în plan intern, cât și în plan extern. George Simion a dat din colț în colț, pentru a încerca să salveze situația.

Dar a greșit din punct de vedere tactic și strategic. Nu s-a dus unde trebuie pentru a repara lucrurile. Iar zilele trecute a suferit un afront extrem de important atunci când lui Netanyahu i s-a interzis de către propriul partid să se întâlnească cu George Simion, care încerca astfel să demonstreze că este departe de a fi antisemit. Și nu mai intru în alte detalii pe care le cunosc.

Dar bomba bombelor constă în recentele declarații pe care Călin Georgescu, tocmai propus pentru poziția de președinte de onoare AUR, le-a lansat pe o televiziune de știri dintre cele mai importante. El a vorbit în mod explicit despre Corneliu Zelea Codreanu și despre mareșalul Ion Antonescu ca despre niște eroi autentici ai României, mari patrioți, care vor rămâne ca atare în istorie. Poate că vor rămâne, dar în niciun caz în acest fel. Pentru că istoria i-a bătut în cuie.

Unul fiind declarat responsabil pentru o serie întreagă de atrocități săvârșite în prima parte a Mișcării Legionare, mișcare pe care a inițiat-o și a condus-o, iar cel de-al doilea condamnat la moarte pentru crime de război. Finalmente, nici unul nici altul nu a contribuit în niciun fel în mod pozitiv la bunăstarea, la fericirea sau la gloria românilor. Le-au adus numai nenorociri. Despre ce fel de patrioți a vorbit Călin Georgescu? Călin Georgescu, doctor în știința solului, absolvent al Universității Naționale de Apărare Carol I, director timp de un an la Națiunile Unite al unui departament de dezvoltare și membru marcant al Clubului de la Roma, nu și-a ascuns niciodată asemenea opinii, cel puțin extravagante, dacă nu care cumva chiar scandaloase în plan politic.

Și totuși, la Iași, el a fost asumat de către George Simion ca viitor președinte de onoare al AUR. AUR este condus în prezent la vârf prin decizii luate de trei persoane. De George Simion și Claudiu Târziu, în calitate de vicepreședinți, și de Sorin Lavric, care este secretar general. De multe ori s-a dovedit în interior că raportul este de doi la unu. În ciuda uriașei notorietăți a lui George Simion sau poate tocmai de aceea, au fost mai multe situații când ceilalți doi s-au coalizat împotriva sa. Aducerea de către George Simion la vârful partidului a lui Călin Georgescu, fie și doar în calitate de președinte de onoare, ar fi fost de natură să echilibreze raporturile de forță.

Numai că George Simion și-a asumat, iată, un proiect imposibil. În acest moment, dacă Călin Georgescu chiar ajunge președinte de onoare AUR, partidul, indiferent de câtă popularitate are, indiferent de faptul că jumătate dintre români vor suveranism conform sondajelor, va fi aruncat în aer și pulverizat. Iar traseul încă plin de succes al lui George Simion va fi blocat. Pe Călin Georgescu, la rândul său, după ce a încălcat practic legile României și a afirmat ceea ce a afirmat, nu-l mai spală toate apele.

Dar atenție! Dincolo de afirmațiile de mai sus, care se întemeiează pe informații incontestabile, există și o mare necunoscută. În timp ce creșterea AUR este până la un punct organică, adică naturală, indiferent de spectaculozitatea fenomenului, contestarea AUR este în bună măsură confecționată. Uneori artizanal. Alteori elaborată cu mai multă subtilitate.

Cele trei mari principale familii europene, întrucât promovează exclusiv politici globaliste, resping în mod organic și extrem de activ suveranismul, iar ridicarea unui partid suveranist pe primul sau al doilea podium în România reprezintă în concepția strategilor celor trei mari familii politice un pericol, care trebuie cu orice preț evitat. Din principiu, un partid cum este AUR urmează să fie pus la zid. Cu atât mai mult cu cât, prin derapaje repetate, acest partid le oferă muniție adversarilor săi externi. În plan intern, cele trei partide aflate în coaliția majoritară au fiecare în parte, din motive diferite și toate împreună frisoane atunci când observă cum AUR crește mereu în procente.

Au deci tot interesul să pună AUR la zid. Cu atât mai mult cu cât chiar AUR le livrează muniția. Există și o presă internă aservită, la fel cum există și o presă externă aservită. Interesant de remarcat cum doar presa internă aservită „descoperă” semnalele unei rupturi la vârful partidului, lansând scenariul conform căruia, ca în legenda mioritică, doi ciobănei de la vârful AUR i-au pus gând rău celui de-al treilea.