George Simion vrea să scape, în instanță, de eticheta de putinist. Ce face dublul indezirabil la Chișinău
- Viorica Gheorghe
- 24 iulie 2024, 13:38
Republica Moldova. Declarat indezirabil până în 2028, dar cu noi speranțe în instanță. La Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, a început procedura de repunere pe rol a cererii liderului Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), partid înregistrat și la Chișinău, George Simion.
Procesul în care George Simion cere anularea actului prin care a fost declarat indezirabil pe teritoriul Republicii Moldova va fi reexaminat de către Judecătoria Chişinău.
Ameninţarea lui George Simion
Deocamdată nu a fost programată o ședință. Însă cauza va reveni în gestiunea judecătorul Igor Barbacaru. Așa a decis, la începutul lunii curente, Curtea de Apel Chișinău, care a constatat „caracterul neîntemeiat” al încheierii de respingere a acțiunii dispusă de Barbacaru
Liderul AUR, zece ani ținut departe de Republica Moldova
În octombrie 2018, Simion a participat la mai multe evenimente cu tentă unionistă organizate la Chișinău. Pe drumul de întoarcere în România, liderul AUR a fost anunțat de către oamenii legii că este declarat persoană indezirabilă pe un termen de cinci ani.
În septembrie 2023, autoritățile i-au prelungit cu cinci ani statutul de persoană nedorită, motivând prin faptul că „există în continuare dovezi că Simion ar prezenta pericol pentru securitatea națională a Republicii Moldova”.
George Simion, învinuit că l-ar avea în spate pe Putin
La sfârșitul anului 2022, George Simion a generat un scandal de proporții. Acesta a cerut executivului din România să suspende finanțarea proiectelor în Republica Moldova. De la Chișinău au răsunat imediat voci care l-au învinuit că ar face jocul Moscovei. Şi i că ar fi finanțat de Kremlin anume pentru a băga zâzanie în relațiile moldo-române.
Aproximativ în aceeași perioadă, desi știa că are interdicție, Simion a încercat să intre în Republica Moldova. Oprit de polițiștii de frontieră, deputatul a turnat un nou șuvoi de învinuiri în adresa autorităților moldovenești. Acesta a acuzat conducerea țării de „joc dublu”.