George Scripcaru, edilul Braşovului, pus sub control judiciar pentru achiziţii la Primărie folosite în scop personal

George Scripcaru, edilul Braşovului, pus sub control judiciar pentru achiziţii la Primărie folosite în scop personal

Procurorii DNA au dispus, miercuri, punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile faţă de primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, cercetat pentru abuz în serviciu într-un dosar care vizează achiziţionarea unor autoturisme de către o societate aflată în subordinea administraţiei locale.

Scripcaru este urmărit penal pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, precum şi pentru participaţie improprie la abuz în serviciu, potrivit unui comunicat al DNA.

Din cercetările efectuate de procurorii Serviciului Teritorial Braşov al DNA reiese că faptele au fost comise între anii 2007 şi 2015.

“În perioada 2007 - 2015, inculpatul Scripcaru George (...) şi-a exercitat influenţa reală asupra directorului general al unei societăţi din subordinea Primăriei Braşov şi l-a determinat să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să achiziţioneze succesiv, pe parcursul celor nouă ani, patru autoturisme marca Skoda Superb ce au fost puse ulterior, în mod formal, la dispoziţia Primăriei Braşov, semnându-se în acest sens mai multe contracte şi acte adiţionale. Scopurile urmărite de edil au fost obţinerea unor foloase necuvenite pentru sine, constând în folosinţa exclusivă a maşinilor respective, dar şi neplata costurilor pentru întreţinerea/utilizarea acestora (vinietă, asigurarea CASCO, RCA, ITP, revizii şi reparaţii)”, se precizează în comunicatul DNA.

Procurorii mai susţin că George Scripcaru, pentru a ascunde faptul că autoturismele date în mod succesiv în folosinţa Primăriei Braşov sunt utilizate în interesul său personal, a solicitat aceluiaşi director ca, în cazul în care pe adresa societăţii vor veni solicitări din partea Poliţiei Rutiere, să fie comunicat numele unui angajat al societăţii, care să fie sancţionat contravenţional în locul său.

În urma acestui demers, pe 12 martie 2009 a fost încheiat un proces verbal prin care o altă persoană a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 120 de lei şi două puncte penalizare pentru că a depăşit viteza maximă admisă în localitate în timp ce conducea unul dintre autoturismele respective.

„În realitate, autoturismul fusese condus de inculpat, rezultatul fiind obţinerea pentru acesta din urmă de foloase necuvenite, constând în aceea că nu figurează în evidenţele Poliţiei cu sancţiuni contravenţionale şi nu a plătit amenda respectivă. Consecinţa acestei conduite infracţionale a fost prejudicierea societăţii respective cu suma totală de 630.567,28 lei reprezentând valoarea maşinilor achiziţionate şi cheltuielile suportate cu întreţinerea/utilizarea acestora”, se mai arată în comunicat.

Procurorii precizează că lui George Scripcaru i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.