George Pușcaș (23 de ani) a sclipit în tricoul naționalei României în ultimele două meciuri, cu Spania (1-2) și cu Malta (1-0), din campania de calificare la Campionatul European de Fotbal. După meciul cu Spania, în care a amenințat serios poarta selecționatei „La Roja”, a fost lăudat de presa iberică.

I-a cucerit rapid pe englezi

„Pușcaș, datorită luptei și a mobilității, cel mai bun jucător al echipei, este, fără îndoială, un jucător interesant. La doar 23 de ani a demonstrat-o la Campionatul European U21, acolo unde a arătat tot ce are mai bun”, au scris jurnaliștii de la AS. Golul său reușit în meciul cu maltezii i-a crescut cota tânărului atacant, iar acum o echipă de renume este tentată de serviciile sale. În prezent, Pușcaș face spectacol și în Anglia, în Championship (liga a doua din Albion), la Reading, unde i-a încântat deja pe fani, dar și pe jurnaliști.

Fener, viitoarea destinație?

Cei de la Reading au exultat de bucurie, pe rețelele de socializare, în momentul în care George a punctat pentru România în jocul cu Malta, în minutul 47 al meciului. Atacantul a marcat cu capul, după o centrare perfectă a lui Ianis Hagi. Recent, presa din Turcia a anunțat că Fenerbahce Istanbul este determinată să-l transfere pe român de la Reading. „L-au urmărit la meciul cu Spania şi l-au plăcut foarte mult. Îl vor urmări în continuare până în ianuarie”, au scris cei de la Spor Arena.

Astfel, dacă s-ar realiza acest transfer, George Pușcaș ar avea șansa de a-l întâlni ca adversar pe colegul său din ofensiva naționalei, Bogdan Andone, proaspăt transferat la rivala istorică a lui Fener, Galatasaray Istanbul. Totoodată, Pușcaș se mândrește cu faptul că a marcat cel mai frumos gol al lunii august pentru Reading. Românul a reușit o „dublă” de senzație în duelul cu Cardiff City, scor 3-0. La golul de 1-0, Puşcaş a luat mingea din propria jumătate de teren şi a pătruns cu ea până în careul de 16 metri advers, de unde a marcat cu un şut din unghi. Până acum, pentru Reading, George Pușcaș a înscris trei goluri, în total. În vară, gruparea din Championship l-a achiziționat pe atacantul „tricolor” de la Inter Milano, în schimbul sumei de zece milioane de euro.

Te-ar putea interesa și: