GENIILE ROMÂNIEI - 7 MEDALII la Turneul Internaţional de INFORMATICĂ Shumen 2018

GENIILE ROMÂNIEI - 7 MEDALII la Turneul Internaţional de INFORMATICĂ Shumen 2018

Echipele de seniori și juniori ale României au obţinut șapte medalii la ediția a X-a a Turneului Internaţional de Informatică Shumen din Bulgaria: trei medalii de argint și patru medalii de bronz

Medaliile de argint au fost cucerite de Maria-Alexa Tudose (clasa a X-a/Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” din Ploiești), Theodor - Pierre Moroianu (clasa a XI-a/Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București) și Flaviu-Cristian Verde (clasa a VII-a/Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București).

Cei patru laureați cu bronz sunt Tiberiu Ioan Mușat (clasa a IX-a), Matei Tinca (clasa a IX-a) și Luca Mihnea Metehău (clasa a VII-a), toți elevi ai Colegiului Național de Informatică „Tudor Vianu" din București, și Eduard Valentin Dumitrescul (clasa a VIII-a/Colegiul Naţional „Ștefan cel Mare” din Suceava). Din echipa de juniori a făcut parte și Alexandru Raul Todoran (clasa a VI-a/Colegiul Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie).

Olimpicii români au fost însoțiți și pregătiți de profesorii Gheorghe-Eugen Nodea (Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu) și Dan Octavian Dumitrașcu (Colegiul Național „Dinicu Golescu” din Câmpulung), respectiv de Radu Muntean, student al Universității din București.

Competiţia s-a desfăşurat în localitatea Shumen, în perioada 21-25 noiembrie, cu participarea a peste 60 de concurenți (seniori și juniori) din Armenia, Azerbaijan, Bulgaria, Elveţia, Moldova, Polonia, România şi Serbia.

 

Ne puteți urmări și pe Google News