Generația învinsă. Cum s-au prăbușit Tricolorii de Aur acum 32 de ani pe gazonul american

Generația învinsă. Cum s-au prăbușit Tricolorii de Aur acum 32 de ani pe gazonul americanSursa foto: Florin Răducioiu / Facebook

Generația de Aur pe care România a trimis-o la World Cup SUA 1994 a avut un parcurs de vis. Cu excepția unei categorice înfrângeri în fața Elveției, România a învins Columbia, SUA în grupe și Argentina în optimi.

Generația de Aur, meciul emblematic din însorita Californie

Când Generația de Aur a intrat în data de 10 iulie 1994, pe Stadionul din Stanford, orașul academic al Californiei, acesta era arhiplin. Statisticile au afirmat că au fost 83 500 spectatori . Meciul România-Suedia, din sferturile Cupei Mondiale a început la ora locală 12.30, ora 23.20,ora României. Tricolorii din Generația de Aur jucau la 44 grade la nivelul gazonului. Suedezii erau mai atletici, tricolorii erau mai învățați cu teribila căldură! Dacă învingeau Suedia, într-una dintre cele două semifinale, România urma să întâlnească Brazilia.

Gică Hagi

Gică Hagi. Sursă foto: Facebook

Generația de Aur, contra Suediei dezlănțuite

Generația de Aur a intrat în arenă antrenată de „Generalul” Iordănescu în  următoarea formulă: Prunea în poartă - în timp ce apărarea era asigurată de D. Petrescu, Prodan, Belodedici, G. Popescu, Selymes,  Lupescu , la mijloc. Munteanu ( schimbat în minutul 82 de Panduru), Hagi, I. Dumitrescu, iar  Răducioiu era vîrf de atac.

Thomas Svensson, antrenorul Suediei optase pentru o formulă clasică: portar Ravelli , fundași Ljung, P. Andersson, Bjorklund (înlocuit ăn minutul 84 de  Kamark), Nilsson, la mijloc Brolin, Mild, Schwarz, Ingesson, în atac K. Andersson, Dahlin ( schimbat în minutul 107  cuH. Larsson).

Un meci pe viață și pe moarte

Brolin a deschis scorul în minutul 78, Răducioiu, membru de bază în Generația de Aur a egalat în minutul 88, meciul ajungând în prelungiri. Același Răducioiu înscria în minutul 101 și părea că România ar putea ajunge în semifinale, adică în careul de ași al Mondialului american.

Dar, în minutul 115, deși aveau un om mai puțin pe teren, Schwarz fiind eliminat în minutul 102, K.Andersson egalează și meciul se îndreaptă spre loviturile de la 11 m. România mai fusese eliminată și în Italia 1990 la penalty-uri de către Irlanda de Nord. Generația de Aur era decisă să lupte până la capăt.

Amara loterie a loviturilor de la 11 m

La prima serie, suedezii au ratat prin Mild, Răducioiu, marele fotbalist din Generația de Aur a reușit. El era eroul pentru România, cu trei reușite în acel meci. Au urmat reușitele lui K.Andersson (al doilea gol în acel meci) și Hagi. A mai urmat o serie în care atât Brolin, erou al suedezilor în acel meci (al doilea gol) cât și Ionuț Lupescu au reușit să marcheze.

A urmat prima greșeală pentru România. Generația de Aur începuse să trăiască drama înfrângerii.  După reușita lui Ingesson, Dan Petrescu a ratat. era egalitate la penalty-uri în acel moment. A mai urmat o serie reușită atât de suedezi prin Nilsson cât și de români prin Ilie Dumitrescu. La ultima serie, H. Larsson a marcat iar Miodrag Belodedici a ratat! Românii au pierdut sferturile de finală. Suedia a întâlnit Brazilia care a mers mai departe în finală. Italia a eliminat Bulgaria și a întâlnit Brazilia în finală. Suedia și Bulgaria vor juca „finala mică”, suedezii câștigând bronzul mondial.