Generalul Dragalina, eroul care putea fi salvat. Victima luptelor de pe Jiu nu s-a dat în lături în a înfrunta pericolul. Și totuși, erorile subordonaților săi i-au adus sfârșitul, unul nemeritat.

Sunt multe cazurile în care marii eroi au parte de morți gloriase pe câmpul de luptă. Alții au avut șansa să scape. Alții însă, deși au supraviețuit momentului rănirii, au fost victimele incompetenței și microbilor.  Este cazul marelui general român Ion Dragalina (1860-1916).

Generalul Ion Dragalina - biografia unui erou

Fiu al unor români din Caransebeș. atunci în Imperiul Habsburgic, Ion Dragalina vede lumina zilei la 16 decembrie 1860. Tatăl lui, Alexandru a luptat în armata imperială până la demisia sa din 1859. Inițial, Alexandru și Marta Dragalina (Lazaroni) se mutaseră la frontiera cu Principatele Unite, pentru că Alexandru primise un post administrativ în regiunea frontalieră. Numai că Marta a dorit să dea naștere primului copil la Caransebeș. Ion a fost primul din cei patru băieți ai familiei.

Ca tânăr fiu de ofițer român în Imperiul Habsburgic, Dragalina a fost animat de idealuri naționale. În 1867, s-a creat Austro-Ungaria. Banatul a devenit dependent de Ungaria. Dragalina a studiat perioada primară și gimnazială la Caransebeș, apoi au urmat școlile militare la Timișoara și Viena, inclusiv Academia din Wiener Neustadt, un fel de școlile militare din Băneasa de la noi.  Idealurile naționale se loveau de atribuțiile sale de tânăr locotenent, grad avut după absolvirea studiilor de inginerie-geodezie militară. Căsătorit cu o româncă, Elena Giurgincă, va avea cu ea 2 fii și patru fiice.

Așa se face că la 1 decembrie 1887, va demisiona din Armata KuK și va trece în România. Motivul a fost umilința publică la care a fost supus la alegerile din 1884. Deși primise ordin să nu lase votanții români să îl aleagă pe patriotul Coriolan Brediceanu, contracandidat al Premierului Istvan Tisza, în alegerile pentru Bocșa, Dragalina a încălcat ordinul.

Generalul Dragalina în Armata Română

La 11 decembrie 1887, cu recunoașterea gradului, locotenentul Dragalina devenea ofițer al Armatei Române. Pregătirea sa științifică și militară i-au permis să avanseze rapid. În 21 de  ani, a devenit locotenent colonel și a comandat Școala de Infanterie din București, până în 1911. A primit decorații importante. A servit apoi și la Constanța. În 1915, în perioda neutralității. la 55 de ani, devenea General de Brigadă. Pregătirea sa genistică l-a propulsat la crearea fortificațiilor de pe Valea Prahovei.

A devenit comandantul Diviziei I Infanterie, cantonate la Turnu-Severin, asigurând supravegherea frontierei cu Austro-Ungaria. Chiar zone precum Calafat (frontiera cu Bulgaria tot mai ostilă) și izvoarele Argeșului (granița austro-ungară) au fost zona lui de responsabilitate. După ce în august 1916, România a declarat război Austro-Ungariei, Dragalina a ocupat Orșova, aflată în Austro-Ungaria pe  4 septembrie 1916.

Prima bătălie din Valea Jiului. Focul inamic tras asupra mașinii generalului

Ulterior, a luptat în Valea Jiului. În 24 octombrie 1916, a plecat din Craiova, la bordul unei mașini pentru a prelua comanda Armatei I.  A mers pe 25 octombrie 1916 să inspecteze personal avanposturile apărării din zona podului de peste Jiu care se afla înainte de Mânăstirea Lainici. A decis să treacă de avanposturi (granița era mai sus, dar deja se purtaseră lupte grele, românii rezistând și retrăgându-se tactic) pentru ca să se împărtășească și să se spovedească la Mânăstirea Lainici. Mașina în care era cu doi ofițeri, un maior și un colonel s-a întors, dinspre Lainici, spre Târgu Jiu, după ce se informase personal despre situația de pe front. Inexplicabil, mașina sa a fost prinsă într-un foc de mitraliere, la Podul de la Lainici peste Jiu. Mașina a trecut pe pod, a ajuns în spatele avanposturilor românești dar generalul Dragalina a fost rănit la brațul stâng și în omoplat.

Agravarea rănii, operațiile suferite și moartea

Dus la Sadu, starea sa s-a agravat. De aceea, s-a decis să fie dus la Spitalul Militar special de la Palatul Regal din București, cu trenul, tren care a ajuns cu întârziere aproape în zorii zilei de 26 octombrie. Fiul său, rănit în Dobrogea, pe numele său Corneliu, i-a stat alături. Rana a fost operată, în ciuda infecției, s-a scos glonțul din claviculă.

Regele Ferdinand l-a vizitat și i-a oferit Ordinul Mihai Viteazul. Pe 29 octombrie, însă, pe fondul revenirii infecției, s-a decis ca să i se amputeze brațul rănit. Nefiind condiții aseptice în spital, nici această operație nu a împiedicat instalarea septicemiei. La 9 noiembrie 1916, generalul murea pe patul de spital.  A fost una din cele mai mari pierderi din cadrul corpului ofițeresc românesc din anii Războiului Reîntregirii.

Sursa foto: Defileul Jiului

Astăzi, o cruce albă, pe marginea drumului național Târgu-Jiu-Petroșani, amintește de locul unde mașina generalului care a comandat mai puțin de o zi Armata I Română, a fost prinsă în tirul mitralierelor inamice.

Șirul erorilor care au dus la dispariția unuia din marii generali români

Fără îndoială, o primă eroare a fost nerecunoașterea de către soldații români a zonei din fața avanposturilor, Practic, inamicul avusese timp să plaseze cuiburi de foc cu mitraliere la un pod strategic în fața avanposturilor românești. Adică recunoașterea făcută de inamic luase fața trupelor române care ar fi trebuit să facă același lucru.

A doua eroare, evident, a fost cea medicală. Rana nu a fost evaluată corect la Sadu, nu a fost dezinfectată sau operată. Decizia mutării cu trenul la București a agravat starea de sănătate. La București, din nou, rana nu a fost evaluată corespunzător și infecția a progresat în ciuda scoaterii gloanțelor. Amputarea brațului nu a oprit nici ea infecția. Rănile generalului Dragalina, tratate într-un spital militar austro-ungar sau german cu siguranță i-ar fi salvat viața. Sistemul medical militar românesc de la 1916 era puțin mai evoluat față de ce făcuse generalul Davila cu aproape patru decenii înainte la Războiul de Independență, dar cu totul înapoiat în raport cu ce aveau francezii, rușii ca aliați, germanii și austro-ungarii ca inamici la 1916.

Fără îndoială, moartea generalului Dragalina a fost o victorie inamică, menită să-i coste pe români foarte mult. Inamicul a reușit să forțeze apărarea de la Lainici. 60 000 soldați inamici și 30 000 cai, tehnică militară s-au scurs spre Bumbești-Jiu și spre Subcarpații Olteniei. Temporar, inamicul va fi întârziat la podul de la Târgu Jiu.