Ioan Aurel Pop demontează miturile despre Mihai Viteazul: A devenit, pe bună dreptate, simbol național

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Fostul președinte al Academiei Române, Prof. Univ. dr. Ioan Aurel Pop susține că personalitatea lui Mihai Viteazul  trebuie analizată în contextul epocii sale și pe baza documentelor istorice, nu prin raportarea la valorile și criteriile societății contemporane. Ioan-Aurel Pop arată că Mihai Viteazul a fost o figură controversată încă din timpul vieții și amintește mărturii istorice care vorbesc despre influența și puterea pe care acesta le-a dobândit.

Ioan Aurel Pop demontează miturile: Văd că se vântură în continuare pseudo-știri despre Mihai Viteazul

„Văd că se vântură în continuare pseudo-știri despre Mihai Viteazul. Firește că, de când era în viață, domnul român a stârnit mari adversități. Și nici nu este de mirare acest lucru”, a scris rof. Univ. dr. Ioan Aurel Pop.

El îl citează în acest context pe cronicarul Gheorghe Brancovici, despre care spune că nu era de origine română și care nota, la un secol după moartea lui Mihai Viteazul:

„Domnul Mihaiu [...] au lățit puterea neamului românesc, cu fericire stăpânind Măriia Sa câte trei țări, adecă Ardealul, Moldova și Țara Muntenească”.

Ioan Aurel Pop afirmă că ascensiunea lui Mihai Viteazul și relația acestuia cu împăratul Rudolf al II-lea au provocat puternice adversități în epocă. El amintește că domnul român a semnat acorduri de colaborare cu împăratul și a intrat în Transilvania, unde a guvernat în numele acestuia.

Măsurile luate de Mihai Viteazul în Transilvania

Istoricul invocă lucrările dietelor convocate de Mihai Viteazul în perioada în care s-a aflat la conducerea Transilvaniei și susține că acestea arată o serie de măsuri luate în privința populației românești. Printre acestea s-ar fi aflat folosirea limbii române alături de latină și maghiară, acordarea dreptului la pășunat pentru turmele satelor românești și scutirea preoților ortodocși de robotă. Potrivit lui Ioan Aurel Pop, decizia privind preoții români venea ca urmare a unei solicitări a lui Mihai Viteazul, descrisă drept „dorința expresă a Măriei Sale”.

„În ceea ce privește a doua dorință a Măriei Tale, ca persoanele preoților români să nu poată fi silite de nimeni la robotă, am respectat și în această privință dorința Măriei Tale și am hotărât ca preoții români să fie scutiți pretutindeni, în persoana lor, de astfel de slujbe”.

Ioan Aurel Pop arată că, anterior, preoții calvini, luterani, unitarieni și romano-catolici beneficiau de statutul de oameni liberi, în timp ce clericii ortodocși români nu aveau același statut. Istoricul mai afirmă că Mihai Viteazul a emis porunci în limba română, a introdus boieri români în consiliul principelui și în Dietă, a creat funcții comune pentru Țara Românească și Transilvania și a numit căpitani și juzi români. Totodată, acesta amintește sprijinul acordat Mitropoliei Transilvaniei și numirea unui ierarh cu titlul de „arhiepiscop și mitropolit al Bălgradului, Vadului, Silvașului, Făgărașului și Maramureșului”. Ioan Aurel Pop susține că Mihai Viteazul i-a cerut împăratului și acceptarea legală a ortodoxiei. În postarea sa, istoricul reproduce și răspunsul atribuit împăratului:

„Eu, împăratul, rog pe Domnia Ta să nu lași într-acel loc [în Transilvania] mulți credincioși, numai să lași trei: greci, frânci și lotreni, numai să gonești calvinii și arianii și să le iai biserica...”. Potrivit explicațiilor lui Ioan Aurel Pop, prin „frânci” erau desemnați romano-catolicii, prin „greci” ortodocșii, iar prin „lotreni” luteranii. Istoricul precizează însă că nu a existat o asemenea „gonire”, deși susține că sunt documentate anumite acțiuni anticalvine ale lui Mihai Viteazul.

Ioan Aurel Pop. Sursă foto: Facebook

Ioan Aurel Pop: Mihai Viteazul a încercat să reducă discriminările

O altă temă abordată este situația țăranilor din Transilvania. Ioan Aurel Pop susține că Mihai Viteazul nu poate fi judecat după criteriile politice și sociale din secolele următoare și că, în contextul războiului, avea nevoie de resurse pentru armată. În același timp, istoricul consideră că voievodul a încercat să limiteze diferențele de tratament dintre țăranii români și ceilalți locuitori ai principatului.

El amintește, în acest sens, solicitarea privind dreptul satelor românești de a folosi pășunile altor localități. Decizia Dietei este redată astfel în postare: „din respect față de Măria Ta și din bunăvoința noastră față de Măria Ta, încuviințăm aceasta ca toate satele lăzuite, atât cele ungurești, cât și cele săsești, să dea satelor românești, precum și satele românești altor sate românești, pășunat liber pentru cai, boi, junci și porci, afară de oi, fiindcă pentru oi nici până acum n-a dat nici un vecin altui vecin asemenea locuri de pășune”.

În opinia lui Ioan Aurel Pop, Mihai Viteazul nu putea fi un democrat în sensul în care avea să fie înțeleasă această idee în secolul al XIX-lea, însă nici nu poate fi prezentat drept un tiran.

„Mihai Viteazul nu a putut să fie la 1600 un democrat cum erau luptătorii de la 1848 și cum l-ar fi vrut Bălcescu. Dar nici un tiran nu a fost, pentru că nu cerut pentru români regim special, ci numai egalitate cu cele trei națiuni și patru religii privilegiate din Ardeal”, a scris istoricul.

El contestă și interpretarea potrivit căreia Mihai Viteazul ar fi fost cel care i-a „legat de glie” pe țărani, arătând că măsura ar fi reprezentat, de fapt, o evidență a populației aflate pe diferite moșii. Ioan Aurel Pop susține că imaginea voievodului drept mare asupritor al țărănimii a fost accentuată ulterior, inclusiv în perioada regimului comunist, când domnii și boierii erau incluși în „clasa exploatatoare” și trebuiau condamnați „cu mânie proletară”.

„Mihai a fost un om, nu un sfânt”

Istoricul spune că Mihai Viteazul nu trebuie idealizat, dar nici redus la greșelile și excesele specifice epocii sale.

„Mihai a fost un om, nu un sfânt, cu greșeli și cu păcate. Dar a fost o mare personalitate a trecutului românilor și a devenit, pe bună dreptate, simbol național”, a scris Ioan Aurel Pop. Acesta amintește că Mihai Viteazul a intrat în folclor încă din timpul vieții și citează versurile: „Auzit-ați de-un Mihai,/ Ce sare pe șapte cai,/ De strigă Stambulul vai!”.

Ioan Aurel Pop critică, în același timp, modul în care unele interpretări istorice sunt prezentate în spațiul public.

„Cei ce cârtesc acum, habar nu au de istorie, ori sunt puși pe denigrat, ori sunt inamici ai numelui de român, ori sunt stipendiați ca să împroaște cu noroi. Despre trecut, trebuie vorbit cu argumente, cu surse, cu citate din epocă, nu cu povești, cu opinii vagi, ci zvonuri.”

Istoricul consideră că documentele de epocă trebuie să aibă prioritate și îl dă drept exemplu pe umanistul Szamosközi Istvan, despre care spune că și-a schimbat radical perspectiva asupra lui Mihai Viteazul după intrarea acestuia în Transilvania.

„Cum să dăm crezare lui Szamosközi Istvan, umanistul, care zice la început, cât a luptat numai cu turcii, că Mihai era un erou, un eliberator, un apărător al Creștinătății, iar apoi, după intrarea lui în Transilvania (în numele împăratului, de altfel), îl face Tiranul și Valahul?”, scrie Ioan Aurel Pop.

Istoricul reproduce însă și o altă observație atribuită aceluiași autor, potrivit căreia românii din Transilvania s-ar fi ridicat la luptă „mânați de încrederea că aveau de-acum un domn din neamul lor”. În opinia sa, această formulare arată existența unei solidarități între românii aflați de o parte și de alta a granițelor politice ale vremii.

Ce s-a întâmplat după moartea lui Mihai Viteazul

Ioan Aurel Pop evocă și represaliile care ar fi urmat după moartea voievodului. Potrivit istoricului, Dieta a luat măsuri împotriva românilor care îl sprijiniseră pe Mihai Viteazul. El amintește cazul lui Daniel din Zlaști, despre care spune că a fost executat într-un mod extrem de violent, iar trupul său a fost expus „ca să se îngrozească valahii”.

Fostul președinte al Academiei Române mai afirmă că s-a stabilit ca românii din cele două principate extracarpatice să nu mai poată intra în Transilvania și că preoții trebuiau împiedicați să pătrundă în principat, sub acuzația că Mihai își pregătise venirea „prin tainica lucrare a preoților săi care se numesc călugări”.

Tot în aceeași perioadă, potrivit lui Ioan Aurel Pop, nobilimea i-ar fi cerut împăratului ca principele și conducerea Transilvaniei „să fie numai de sânge unguresc și de națiune ungară”. El amintește și moartea căpitanului Baba Novac, executat la Cluj în februarie 1601.

„Toate aceste cruzimi nu au cum să fie puse în seama lui Mihai Viteazul, dimpotrivă ele au fost cauzate de «civilizata nobilime» a Transilvaniei”, susține istoricul.

Fostul președinte al Academiei Române cere mai mult echilibru în judecarea trecutului

În finalul postării, Ioan Aurel Pop cere ca personalitatea și deciziile lui Mihai Viteazul să fie analizate în contextul lor istoric și pe baza izvoarelor, nu prin verdicte formulate înaintea unei cercetări documentate.

„Așa că ar fi bine să fim mai echilibrați și să nu condamnăm înainte de face un proces corect și drept. Dar cum – vorba lui Umberto Eco – «hoarde de idioți» se revarsă acum pe mijloacele de difuzare în masă, este greu de ales grâul de neghină.”

Istoricul continuă cu o serie de întrebări referitoare la modul în care sunt tratați românii și istoria României în spațiul public.

„Oare nu ne putem, cetățeni români fiind, înfrâna ura față de români? Ce se câștigă prin revărsarea valurilor de ură și de invidie? Cine i- stabilit pe unii judecători ai națiunilor și popoarelor? De ce românii și România să se lase mereu ponegriți și umiliți?”

„Analiza faptelor lui Mihai trebuie lăsată cercetătorilor autentificați”

Fostul președinte al Academiei Române  spune că, în opinia sa, astfel de dezbateri au nevoie atât de rigoare, cât și de demnitate.

„Cred sincer că este nevoie de demnitate în acest caz și de o undă de generozitate. Nu degeaba, exemplele noastre creștine ne conduc nu numai spre adevăr și dreptate, ci și spre bunătate și iubire.”

El susține că analiza activității lui Mihai Viteazul trebuie făcută de specialiști care cunosc izvoarele și limbile în care acestea au fost redactate.

„Iar analiza faptelor lui Mihai trebuie lăsată cercetătorilor autentificați, celor care cunosc limbile izvoarelor, care pot distinge și compara evenimentele. Mihai nu a stat o clipă locului și a făcut bune și rele. În plină glorie, era așteptat în Balcani ca eliberator al Constantinopolului.”

Ioan Aurel Pop încheie spunând că se așteaptă la critici după publicarea acestor opinii, dar că și le asumă. „Știu că voi fi criticat (înjurat, căci așa fac unii), fiindcă sunt persoane care doar văd numele meu și pornesc mașinăria calomniei. Mi le asum pe toate și mă duc înainte”, a scris fostul președinte al Academiei Române.