Primul meci l-am urmărit din motive politice.
Am vrut să-l văd pe Dacian Cioloş lîngă preşedintele Franţei, spre ciuda lui Klaus Iohannis.
Mi-am dat seama după aia că prezenţa lui Dacian Cioloş lîngă François Hollande nu putea stîrni nici o tulburare în personalitatea Raţei mecanice.
Altceva ar fi fost dacă în tribună, proslăvită de transmisiile în direct, ar fi fost nevasta lui Dacian Cioloş, într-o fustă scurtă.
Dumnezeule!
Ce s-ar mai fi supărat Klaus Iohannis că în tribună nu e Carmen Iohannis într-o fustă şi mai scurtă!

Al doilea meci l-am văzut dintr-un fel al meu aiurea de a urmări echipa naţională.
Încă de pe vremea lui Ceauşescu am preferat înfrîngerile victoriilor strălucite a Naţionalei.
Victoriile stîrneau în presă banalele clişee care exprimă de obicei fericirea.
Înfrîngerile stîrneau în presă texte magistrale – pamflete, satire, jelanii, ştiut fiind că nefericirea e mult mai expresivă decît bucuria.

Eram sigur că Albania ne va bate.
Cum spuneam cuiva care mă întrebase dacă-i batem sau nu pe Albanezi, noi românii, sîntem buni cînd ne confruntăm cu Ăi mari.
Asta deoarece, noi, românii, sîntem neamul Opintirii de moment.
Ne consumăm toate energiile într-o Opintire.
După care ne blegim pentru mult timp.

Despre meci, în calitatea mea de diletant într-ale fotbalului, îmi permit să observ:

1) Românii ar fi gata să-i mănînce de vii pe cei de la Naţională, în frunte cu Anghel Iordănescu.
Ei, românii, au uitat că nu mai departe de vineri, 10 iunie 2016, nu mai ştiau cum să laude echipa naţională pentru meciul cu Franţa.
Şi nu mai departe cu un an în urmă nu mai ştiau cum să-l cînte pe Anghel Iordănescu pentru calificare.
Păi nu era mai bine dacă nu ne calificam?!
Ce să spună cei care care nu s-au calificat?
Revolta de acum nu mă miră.
Sîntem un popor dispus să aplaude execuţia lui Nicolae Ceauşescu pînă nu demult cîntat pentru rebeliunea faţă de ruşi, şi la cîteva luni după execuţie, bocit de aceeaşi români.

2) De prestaţia Naţionalei la Euro nu sînt responsabili nici jucătorii, nici antrenorul, nici măcar conducătorii Federaţiei.
Sau, mai precis, nu numai ei.
Vina principală o poartă Fotbalul intern, în care capitalismul de tip ucrainean se combină cu socialismul de tip vietnamez.
Ce fotbal e ăla în care cîştigătoarea campionatului dintr-un an retrogradează sau se desfiinţează chiar în anul următor?
Ce fotbal e acela în care vedete sunt senegalezi, namibieni, jucători care mor de foame în țara lor și nu români, crescuți în pepinierele echipelor de club?
Ce fotbal e acela în care acționarii sunt și manageri și antrenori și ofițeri de presă ai unui club?

3) Albania are 3 milioane de locuitori. România are 22 milioane de locuitori. Dintre care 3 milioane muncesc în străinătate.
În tribunele de la Lyon au fost 30.000 de albanezi şi doar 15.000 de români.
Din cele 3 milioane de români din Diaspora, gîdilaţi de toţi românii, era atît de greu să vină la Lyon 30.000 de suporteri?

4) Meciul a fost transmis de Pro Tv.
În general, crainicii meciurilor decisive, cu rare excepţii (Cristian Ţopescu, Ion Ghiţulescu) sînt rostitori de prostii, obligaţi cum sînt să vorbească tot timpul.
Cei doi crainici de la Pro Tv au întrecut măsura în materie de neghiobii spuse unei întregi ţări.
În loc să comenteze meciul din punct de vedere profesional, minute întregi ne-au binecuvîntat cu teoriile lor, luate de pe Internet, despre Regimul Comunist din Albania şi din România, despre Geopolitica fostelor ţări socialiste şi despre uimirile lor nătînge în faţa tradiţiilor albaneze.
La acelaşi nivel de prostie au fost şi rostirile jignitoare despre Albania.
În fine, românii noştri, trataţi ca nişte maimuţe de presa occidentală, au găsit, la rîndul lor, pe cine să trateze ca pe nişte maimuţe.
De-a dreptul hazlii au fost cei doi în ultimul sfert de ceas, cînd nu mai conteneau cu profeţiile că vom înscrie două goluri în ultimele două minute.
Şi cînd te gîndeşti c-a fost un Pro Tv al lui Adrian Sârbu!

Te-ar putea interesa și: