Bacalaureatul viitorului, aprobat. Ce se schimbă pentru elevii care intră la liceu din toamnă

Bacalaureatul viitorului, aprobat. Ce se schimbă pentru elevii care intră la liceu din toamnăBacalaureat. Sursa foto: AI

Elevii care vor începe clasa a IX-a în anul școlar 2026-2027 vor susține un examen diferit de cel actual. Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a anunțat marți că a semnat Ordinul de Ministru privind aprobarea probelor și disciplinelor examenului național de bacalaureat care va fi aplicat începând cu anul 2030.

Tot ce trebuie să știe elevii despre Bacalaureatul din 2030. Noile probe, aprobate oficial

Documentul a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial și stabilește structura examenului pentru prima generație de elevi care va finaliza studiile liceale pe baza noilor planuri-cadru și a programelor școlare adoptate în conformitate cu Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023.

Potrivit ministrului, noua structură urmărește adaptarea examenului la specificul fiecărei filiere, profil și specializări, precum și asigurarea unei corelări mai bune între curriculumul parcurs de elevi și evaluarea finală a competențelor dobândite în liceu.

„Ordinul de Ministru privind aprobarea probelor şi a disciplinelor examenului naţional de bacalaureat 2030, pentru elevii care încep în anul 2026 clasa a IX-a, a fost trimis pentru publicare în Monitorul Oficial. Ordinul aprobă lista probelor şi a disciplinelor examenului naţional de bacalaureat începând cu anul 2030, în conformitate cu prevederile Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, pentru prima generaţie de absolvenţi care va finaliza studiile liceale în baza noilor planuri-cadru şi a programelor şcolare aprobate începând cu anul şcolar 2026–2027”, a arătat Mihai Dimian.

Mihai Dimian

Sursa foto: Mihai Dimian/Facebook

Ce probe vor susține elevii

Conform ordinului, examenul de bacalaureat va include atât probe de evaluare a competențelor, cât și probe scrise.

La categoria evaluărilor de competențe se regăsesc:

  • proba de comunicare în limba română;
  • proba de comunicare în limba maternă pentru elevii aparținând minorităților naționale;
  • evaluarea competențelor lingvistice la două limbi moderne;
  • evaluarea competențelor digitale.

Una dintre noutățile importante este introducerea evaluării competențelor la două limbi moderne, în condițiile în care actualul examen prevede testarea la o singură limbă străină.

Probe scrise diferențiate în funcție de profil

Structura examenului prevede probe scrise adaptate profilului și specializării urmate de elevi.

La filiera teoretică, prima probă obligatorie va varia în funcție de specializare. Astfel, elevii de la matematică-informatică vor susține examen la matematică, cei de la științe ale naturii vor putea alege între fizică, chimie și biologie, elevii de la științe sociale vor avea istorie, iar cei de la filologie vor susține o probă la limba și literatura unei limbi de circulație internațională.

A doua probă va fi, de asemenea, diferențiată. Elevii vor putea alege discipline relevante pentru profilul urmat, dintr-o listă care include informatică, matematică, fizică, chimie, biologie, geografie, discipline socio-umane sau religie.

Pentru filiera tehnologică și cea vocațională, probele vor fi stabilite în funcție de domeniul de pregătire și de specializarea urmată.

Apare o probă nouă la Bacalaureat

O modificare majoră este introducerea probei F, destinată evaluării competențelor de bază.

Această probă nu există în actuala structură a examenului și va avea rolul de a evalua cunoștințe complementare profilului urmat de elev.

Astfel, elevii de la profil real vor putea alege discipline precum istorie, geografie, discipline socio-umane sau religie, în timp ce elevii de la profil umanist vor putea opta pentru matematică, fizică, chimie sau biologie.

La filierele tehnologică și vocațională, disciplina aleasă pentru această probă va trebui să completeze aria de pregătire evaluată prin probele obligatorii.

Unele probe vor fi susținute în timpul anului școlar

Ministrul interimar al Educației a explicat că o parte dintre evaluări nu vor avea loc în sesiunea propriu-zisă a examenului de bacalaureat.

„Probele de evaluare a competenţelor lingvistice la două limbi moderne (proba B), proba de evaluare a competenţelor digitale (proba C) şi proba de evaluare a competenţelor de bază (proba F) sunt prevăzute a se desfăşura în timpul anului şcolar (conform prevederilor Legii nr. 198/2023)”, a mai spus acesta.

Oficialul a subliniat și faptul că actuala structură este prevăzută de Legea învățământului preuniversitar adoptată în 2023, iar eventualele modificări viitoare nu pot fi realizate fără schimbarea cadrului legislativ.

„Având în vedere reglementările legale, precizez că orice modificare a probelor / disciplinelor examenului naţional de bacalaureat 2030 implică modificarea, în prealabil, a Legii învăţământului preuniversitar nr. 198, aprobată de Parlamentul României în anul 2023”, a arătat ministrul Educației.