GÂNDUL LUI CRISTOIU. Dacă nu era beat cînd a scris Declarația, Tiberiu Nițu a comis un fals în acte publice

GÂNDUL LUI CRISTOIU. Dacă nu era beat cînd a scris Declarația, Tiberiu Nițu a comis un fals în acte publice

La știrea că Parchetul General, condus de PSD-istul Tiberiu Nițu, a început urmărirea penală împotriva sa în urma plîngerii făcute de Gabriela Firea, cea care, în țățismul ei chicotind, a contribuit la eșecul lui Victor Ponta la Prezidențiale, Traian Băsescu s-a înfuriat.

Desigur, acțiunea Parchetului General pute a abuz de la o poștă, așa cum Tiberiu Nițu pute a om de casă al cuplului Ponta-Ghiță. Plîngerea Gabrielei Firea a fost o acțiune pur electorală. Fie și la o simplă privire, ea se dovedește absurdă. Ca să-l acuzi pe Traian Băsescu de șantaj plecînd de la premisa că ar putea să-ți ia bărbățelul de acasă, pentru corupție, înseamnă a considera că-n fișa postului de președinte intră prerogativa de a comanda DNA o arestare preventivă. Asta fără a mai spune că la afacerile lui Pandele de Voluntari, nici zece arestări preventive n-ar fi de ajuns.

Mînia nu face bine nimănui, cu atît mai puțin foștilor președinți. La conferința de presă ad-hoc din curtea de peste drum de blocul meu, Traian Băsescu l-a acuzat pe Tiberiu Nițu c-ar fi împușcat oameni la Revoluție:

„Mi-au transmis o scrisoare prin care am aflat că sunt suspect. Este cam la fel cum este Niţu, numai că eu sunt suspect că am făcut o declaraţie, iar Niţu este suspect că a împuşcat oameni la Revoluţie, că a tras; procurorul general. Era în trupele de Securitate şi el scrie în declaraţia lui că li s-a spus să tragă înspre Dorobanţi, unde se mişcau terorişti, şi el probabil că a împuşcat câţiva terorişti.”

Ne puteți urmări și pe Google News

Acuzația se bazează pe Declarația în urma căreia Tiberiu Nițu s-a pricopsit cu un certificat de Revoluționar și mai ales cu însemnate avantaje materiale.

Lectura Declarației ne arată însă limpede că nu asta e infracțiunea care se schițează în ce-l privește pe Tiberiu Nițu:

„În noaptea de 21/22 decembrie 1989 am tras cu arma din dotare, peste Calea Dorobanţi, în casele situate pe această stradă. Arăt faptul că am primit ordin să tragem în acele clădiri întrucît acolo ar fi teroriştii. Personal, în momentele cînd nu se trăgea din partea noastră, am auzit zgomote de focuri de armă dinspre acele clădiri.. Noi, militarii de la unităţile M.I. eram sus pe clădirea “Corp Studiouri” iar jos, în curtea Televiziunii, erau militarii de la unităţile M.Ap.N. (…)

Revin şi arăt faptul că, nu mai reţin exact, dar în noaptea de 21/22 sau 22/23.12.1989, unul din militarii de la acea U.M. din Băneasa care era amplasat tot pe clădirea “Corp Studiouri”, dar pe latura dinspre Turnul Redacţional, a fost împuşcat în piept şi a decedat. Nu ştiu cum se numea acel militar.”

Presupunînd că nu era beat cînd a scris această Declarație, Tiberiu Nițu a comis fals în acte publice pentru a obține foloase necuvenite.

În noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989 Tiberiu Nițu nu putea trage în teroriști din simplul motiv că aceștia au apărut, în seara lui 22 decembrie 1989, după fuga lui Ceaușescu.

În noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu mai era la putere. Soldat în termen, Tiberiu Nițu nu putea trage cu arma în noaptea respectivă nici măcar în ciori, d-apoi în teroriștii care urmau să apară în noaptea următoare.

În 2013, cînd s-a pus problema numirii lui Tiberiu Nițu, am atras atenția asupra ilegalității care a fost pricopsirea lui Tiberiu Nițu cu certificatul de Revoluționar, obținut cînd era procuror răspunzător de dosarele Revoluției,  și, evident, cu avantajele materiale de rigoare. Tiberiu Nițu se afla la TVR în calitate de soldat în termen. Faptul de a fi tras cu arma nu e pentru un soldat în termen un act de eroism, ci un act de rutină.

Numai că potrivit Declarației sale, Tiberiu Nițu nici măcar n-a tras cu arma, deoarece în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, noapte cînd Nicolae Ceaușescu mai era la putere, la Televiziune a fost liniște.

Dacă n-a fost beat cînd a scris Declarația, Tiberiu Nițu a comis infracțiunea de fals în acte pentru a obține foloase necuvenite.

Dacă n-ar fi fost mînios, Traian Băsescu de asta ar fi trebuit să-l acuze!

Articol preluat de pe cristoiublog.ro.