Gând rău pentru Veronica Dragalin. Şedinţă secretă la Preşedinţie privind lichidarea procuraturilor specializate
- Julieta Savitchi
- 20 ianuarie 2025, 22:50

Republica Moldova. Preşedinta Maia Sandu a convocat luni Consiliul Suprem de Securitate (CSS), în cadrul căruia s-a discutat despre lichidarea celor două procuraturi specializate – Procuratura Anticorupţie şi Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizate şi Cazuri Speciale (PCCOCS).
Deşi purtătorul de cuvânt al instituţiei prezidenţiale, Igor Zaharov, a confirmat, la insistenţa jurnaliştilor, convocarea şedinţei CSS, nu a fost făcută publică agenda. La câteva ore după s-a terminat şedinţa, când în presă s-au mai multe informaţii contradictorii, instituţia prezidenţială a venit cu un comunicat oficial.
Sursele EvZ susţin că lichidarea procuraturilor specializate ar face parte dintr-un scenariu privind înlăturarea din sistem a şefei Procuraturii Anticorupţie, Veronica Dragalin. În ultima perioadă, guvernarea de la Chişinău a lansat mai multe critici în adresa Procuraturii Anticorupţi, în special a Veronicăi Dragalin, pentru lipsa rezultatelor în lupta cu corupţia.

Sursa foto: EVZ
Şedinţă cu scântei la Preşedinţie
În cadrul şedinţei de luni a CSS s-a discutat despre comasarea celor două procuraturi într-i singură instituţie. Aceasta urmează să fie structurată în două departamente – anticorupţie şi combaterea crimei organizate. Iniţiativa urmează să fie materializată într-un proiect de modificare a Legii cu privire la Procuratura.
Sursele EvZ susţin că şedinţa s-ar fi desfăşurat cu scântei. Premierul Dorin Recean ar fi propus urgentarea comasării celor două instituţii. Iar acest lucru să fie făcut printr-o decizie a Comisiei situaţii excepţionale (CSE), condusă de şeful Cabinetului de miniştri. Iar şeful interimar al instituţiei urma să fie numit de preşedintele CSE.
Acestei iniţiative s-ar fi opus vehement deputatul Lilian Carp, preşedintele Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică. Parlamentarul a optat ca fuziunea dintre cele două instituţii să fie făcută pe cale legislativă.
Iar varianta propusă de Recean ar putea duce la instaurarea controlului din pa partea Guvernului asupra unei subdiviziuni importante a Procuraturii.
Sursele EvZ mai susţin că în această situaţie ar fi intervenit şi partenerii de dezvoltare, care au cerut ca schimbările în structura Procuraturii să se facă prin modificări în legislaţie.
Aceleaşi surse au arătat că după fuziunea celor două procuraturi, ar putea fi păstrată o funcţie de conducere pentru Victor Furtună, actualul şef al PCCOCS. Dar nu şi pentru Veronica Dragalin.
Versiunea oficială
Potrivit comunicatului Preşedinţiei, în cadrul ședinței de luni au fost prezentate progresele realizate în urma recomandărilor anterioare ale CSS.
„Parlamentul a votat în prima lectură o serie de amendamente legislative, menite să ofere instrumente mai eficiente și rapide pentru combaterea corupției politice. Acestea urmează a fi aprobate în a doua lectură în urma îmbunătățirilor aduse în procesul de consultări publice”, se arată în document.
În comunicat se mai menţionează că Președinta Maia Sandu a solicitat măsuri suplimentare pentru consolidarea luptei împotriva corupției politice și fortificarea securității naționale. Astfel, Consiliul Suprem de Securitate a stabilit două recomandări prioritare:
-
Consolidarea arhitecturii instituționale a organelor responsabile de combatere a corupției.
-
Consolidarea cadrului legal pentru sancționarea mai dură a actorilor implicați în corupția politică și cea electorală, prin inițiative legislative comune ale Ministerului Afacerilor Interne și Centrului Național Anticorupție.
„Pentru prea mult timp, corupția politică a fost ignorată. Iar în unele cazuri chiar tolerată. Această situație a permis grupurilor criminale organizate să implice tot mai mulți oameni în acțiunile de subminarea securității naționale”, a declarat șefa statului.

Maia Sandu. Sursa foto: facebook / Maia Sandu
Lichidarea procuraturilor specializate, criticată dur de opoziţie
Primul care a reacţionat la iniţiativa de comasare a procuraturilor a fost Mişcarea Alternativă Naţionakă (MAN), condusă de primarul de Chişinău, Ion Ceban. „Ne surprinde lipsa oricăror consultări publice și absența unui consens larg într-o chestiune atât de importantă, care poate destabiliza grav funcționarea procuraturii.
În caz contrar, o asemenea decizie ar reprezenta încă un eșec major al reformei justiției și ar ridica semne de întrebare privind corectitudinea demersurilor de a atrage procurori din SUA pentru combaterea corupției. Pentru ca apoi, odată deveniți incomozi, să fie înlăturați prin mijloace nelegitime”, se arată într-un comunicat al MAN.
O altă reacţie a venit din partea partidului condus de fostul ministru de Externe în perioada guvernării lui Vladimir Plahotniuc.
Președintele Partidul Social Democrat European (PSDE), Tudor Ulianovschi, a criticat guvernarea că a făcut un secret din decizia de a lichida procuraturile specializate.
„Orice lucru făcut în secret și încă după ureche nu poate decât să trezească suspiciuni. În acest caz, avem tot temeiul să bănuim că motivațiile reale sunt cu totul de altă natură decât se va spune oficial și au menirea să compromită și mai mult justiția noastră”, a scris Tudor Ulianovschi.
Criticile au venit şi din partea Centrului Resurse Juridice, o organizaţie neguvernamentală, etichetată de unii reprezentanţi ai opoziţiei ca loală guvernării. „Această propunere nu figurează printre angajamentele asumate de R. Moldova în raport cu Uniunea Europeană sau printre prioritățile deja lansate. De ce această propunere vine de la CSS și nu de la Ministerul Justiției sau Parlament?
Exceptând cazul unor riscuri majore pentru securitatea națională, inițiativa ridică întrebări legate de procesul decizional.
Propunerea reflectă probabil nemulțumirile publice legate de performanța PA. Însă reformele nu trebuie să fie motivate de factori personali sau politici”, a declarat Ilie Chirtoacă, preşedintele organizaţiei.
Veronica Dragalin, în dizgraţia autorităţilor
Veronica Dragalin a fost numită şefă la Procuratura Anticorupţie în vara anului 2022, în urma unui concurs. Mai multe voci din opoziţia de la Chişinău au criticat numirea Veronicăi Dragalin. Menţionându-se că acel concurs ar fi fost mimat.
După alegerile prezidențiale din 2024, președinta Maia Sandu a criticat prestația Procuraturii Anticorupție. Sandu a solicitat Guvernului să propună o formulă nouă pentru reformarea instituției. Șefa statului a spus că așteaptă de la procurori să livreze rezultate în domeniul combaterii corupției mari, inclusiv a celei politice.
Surse EvZ declară că, de fapt, autoritățile i-au propus să depună cerere de demisie, iar Dragalin nu s-a conformat.
La şedinţa CSS din noiembrie 2024, Maia Sandu a calificat activitatea instituţiei conduse de Dragalin ca „un eşec total”.
„Schimbările pe care le-am făcut la Procuratura Anticorupție nu au dat rezultate. Şi sugestia CSS pentru Guvern a fost să vină cu o propunere nouă. Am văzut la Procuratură Anticorupție un eșec total în lupta cu corupția mare. În special cu corupția electorală!”, a declarat Maia Sandu după şedinţa CSS din noiembrie.
Cine a trimis pisica neagră între Maia Sandu şi Veronica Dragalin
Relaţia dintre preşedintă şi şefa de la Anticorupţie s-ar fi răcit în urma scandalului din primăvara trecută, când Veronica Dragalin a anunțat că Tatiana Răducanu, membră a Comisiei Pre-Vetting, este o apropiată a lui Veaceslav Platon și Aureliu Colenco, șeful echipei de avocați care îl reprezintă pe condamnatul fugar Ilan Șor. Şi că Tatiana Răducanu ar fi acționat în interesele acestora.

Soţii Dragalin cu fiica Veronica/ Sursa foto:Facebook
Potrivit scrisorii trimise de Dragalin, „în aprilie, în cadrul unui dosar penal, Procuratura Anticorupție a primit informații de pe un telefon mobil, care (...) includ o discuție de sute de mesaje (SMS - n. red.) între Veaceslav Platon și Aureliu Colenco de-a lungul mai multor ani. În timpul conversațiilor lor, ei discută și despre relația și conversațiile cu Tatiana Răducanu”.
După izbucnirea scandalului, Tatiana Răducanu a demisionat, dar a respins acuzațiile aduse de Veronica Dragalin. Fosta membră a Comisiei Vetting și-a explicat demisia spunând că dorește ca imaginea comisiei să nu fie adectată.
Iar președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat, pe subiect, că justiția s-a „cufundat într-o mlaștină”, iar procurorii încearcă să oprească reforma.
Amintim că Veronica Dragalin a criticat procesul de Vetting, suţinut de Maia Sandu. Pe de altă parte, se vehiculează că Dragalin, care ar fi departe de realităţile din Republica Moldova, ar fi fost manipulată în acţiunile sale de către unii procurori care se opun Vettingului.
Mandatul Veronicăi Dragalin marcat de intrigi şi scandaluri
Activitatea Procuraturii Anticorupţie a fost criticată în repetate rânduri după numirea în funcţie a Veronicăi Dragalin. Mai ales că, după numirea în funcţie a procurorului din SUA, numărul dosarelor investigate de Procuratura Anticorupţie a scăzut simţitor.
Mai mult, chiar de la începutul mandatului, Veronica Dragalin s-a avântat într-o luptă accerbă cu Centrul Naţional Anticorupţie (CNA). Luptă care a atins apogeul în luna iunie a anului 2023. În spaţiul public a apărut o înregistrare audio cu discursul susţinut de de Dragalin la o adunare din cadrul CNA, la care aceasta venise neinvitată.
„Și abia aștept să intru personal cu forțele speciale în casa cuiva la ora șase dimineața, pentru a vă aresta față de proprii voștri copii, soții, soți. Veți fi arestați, încătușați și trimiși la închisoare. Abia aștept acest moment. Eu personal voi fi acolo!”, i-a ameninţat Dragalin pe angajaţii CNA.
Ieşirea Veronicăi Dragalin, care a indignat o bună parte din societate, a fost trecută cu vederea de către guvernare. Mai mult, guvernarea PAS a continuat să-i satisfacă „mofturile” lui Dragalin. Ultima insista pe transformarea Procuraturii Anticorupţie într-o instituţie după modelul DNA din România.