Gafă a poliţiei britanice? Bolnavul psihic responsabil de uciderea unui cetăţean american în Londra ar fi, de fapt, simpatizant ISIS
- Otilia Matei
- 6 august 2016, 22:16
În urma uciderii cu sânge rece a lui Darlene Horton, 60 de ani, în Londra, autorităţile britanice au declarat că agresorul, Zakaria Bulhan, 19 ani, ar avea probleme psihice. Însă, noi dovezi indică faptul că acesta ar putea fi un susţinător al grupării teroriste ISIS, precizează Fox News.
O femeie a fost ucisă și alte cinci persoane au fost rănite într-un atac cu cuțitul, miercuri noaptea, în centrul Londrei. Zakaria Bulhan a fost arestat, poliția fiind nevoită să folosească o armă cu șocul electrice. Zona în care a avut loc atacul este situată în imediata apropiere a stației de metrou din Piccadilly unde, în 2005, a avut loc atentatul din 7/7 (7 iulie), soldat cu 26 de pierderi de vieți omenești. CITEŞTE MAI MULTE AICI!
Totuşi, în urma unei anchete amănunţite, s-a descoperit că o persoană cu acelaşi nume (Zakaria Bulhan) a citit, cel puţin o carte despre violenţele jihadiştilor, promovându-le pe site-ul Good Reads, încă din 2014. Astfel, în perioada ianuarie 2014 – septembrie 2015, utilizatorul reţelei sociale pentru cititori, Zakaria Bulhan a marcat drept „în curs de citire”, trei cărţi despre Islam şi islamism.
Investigaţiile extinse la nivelul întregului Regat Unit au dezvăluit că în statul insular există înregistrată o singură persoană care poartă numele suspectului, acesta fiind născut în luna mai 1986, ceea ce înseamnă că atacatorul ar avea 20 de ani, şi nu 19, aşa cum au anunţat iniţial poliţiştii.