„Eu nu mă cramponez de putere, mi-am strâns lucrurile din birou, mi-am luat rămas bun de la directori, colaboratori, am predat tot ce era de la primărie.

Sunt de acord cu președintele dar, din respect pentru cetățeni, trebuie să vedem ce s-a întâmplat la vot. Să vedem dacă s-a fraudat sau nu alegerile locale.

Pentru a nu mai plana nici o suspiciune cel mai corect ar fi să se reia numărătoare. Pe cine ar deranja?”, a declarat Gabriela Firea.

Noi avem dovezi că s-a furat. Noi avem procese verbale în care erau nişte cifre scrise cu pixul şi peste a fost scris cu carioca. De la toate sectoarele sunt foarte multe buletine de vot anulate, dar care erau pentru mine. Pe cine ar deranja renumărarea voturilor? Eu am acceptat rezultatul voturilor, dar din respect pentru democraţie trebuie să ştim rezultatul” , susţine aceasta.

„Votul bucureştenilor a fost modificat, falsificat. Nicuşor Dan vrea să anuleze proiectul pe care l-am adoptat şi anume cel legat de donarea de plasmă. Domnul Dan a anunţat că îl va anula. Şi acum se acordă de către statul român stimulente financiare tip tichete de masă, singura diferenţă este că am crescut cuantumul. Este criză de plasmă sanguină, mor oamenii pe capete. L-aş ruga pe Domnul Nicuşor Dan să se uite în ochii unei persoane şi să îşi imagineze că îi spune că anulează acest program. Program care a salvat vieţile oamenilor” , a declarat Firea la RomâniaTV.

În încheiere, fostul edil al Capitalei a spus că va candida pentru un loc de parlamentar și că va că va continua să lupte pentru o viaţa mai bună pentru bucureşteni.

Referirile făcute atât de președintele Klaus Iohannis cât și de fostul edil al Capitalei la renumărarea voturilor la sectoarele 1, 5 și PMB au reinflamat spiritele. Miercuri s-a decis de către BEC ca la sectorul 1 să nu se renumere voturile, în schimb ce la sectorul 5 acest lucru a fost acceptat.