Fuziunea Paramount-Warner, blocată temporar de un judecător federal. Tranzacţia de 110 miliarde de dolari, ameninţată de procesele antitrust
- Iuliu Vlădescu
- 20 iulie 2026, 23:14
Paramount. Sursa foto Captură video
Un judecător federal a suspendat temporar fuziunea în valoare de 110 miliarde de dolari dintre Paramount Skydance şi Warner Bros. Discovery, după ce procurorii generali din 12 state americane conduse de Democrați au cerut instanţei să împiedice finalizarea acordului, potrivit NBC.
Democrații pun bețe în roate tranzacției Paramount-Warner
Judecătoarea federală numită în funcție de Joe Biden Araceli Martínez-Olguín, de la Tribunalul Districtual al SUA pentru Districtul de Nord al Californiei, a emis un ordin de restricţie temporară care interzice companiei Paramount Skydance să încheie fuziunea. Ordinul este valabil 14 zile.
Instanţa a programat pentru 3 august audierea privind solicitarea statelor de emitere a unei ordonanţe preliminare. O astfel de măsură ar putea bloca tranzacţia pe durata procesului juridic.
Stânga americană susține că fuziunea ar afecta piața
Procesul, condus de procurorul general al Californiei, Rob Bonta, a fost intentat pe 13 iulie. În plângerea de 38 de pagini, statele susţin că fuziunea ar „stinge concurența” pe piaţa americană de divertisment.
„Fuziunea ilegală a acestor doi giganți ai divertismentului ar duce la prețuri mai mari, calitate mai scăzută și mai puțin conținut pentru film și televiziune, dăunând cinematografelor, distribuitorilor de cablu de bază și, în cele din urmă, publicului de pe fiecare canapea și loc de cinema din SUA”, a susținut Bonta.
Procurorii generali, majoritatea de stânga, susţin că tranzacţia ar încălca Secţiunea 7 din Clayton Antitrust Act din 1914, lege federală care interzice fuziunile susceptibile să reducă semnificativ concurenţa.

Warner Bros. Sursă foto: Captură video
Statele de stânga mai susțin că acordul ar afecta competiţia în trei domenii: distribuţia cinematografică la scară largă, distribuţia filmelor cu potenţial de a deveni mari succese de box office şi distribuţia canalelor de televiziune prin cablu către operatorii de cablu şi satelit.
Paramount respinge acuzațiile procurorilor Democrați
Paramount respinge acuzaţiile şi arată că argumentele statelor de stânga sunt „greșite și factual, și legal”. Compania a descris solicitarea de blocare a fuziunii drept „una dintre cele mai slabe plângeri legate de fuziuni din istoria antitrust modernă”.
„Suntem încrezători că dovezile vor demonstra că argumentele antitrust ale procurorilor generali sunt nefondate, deoarece presupusele lor piețe și afirmațiile privind efectele anticoncurențiale sunt lipsite de orice bază în realitățile pieței moderne”, a transmis un purtător de cuvânt al Paramount.
Compania a primit deja aprobarea Departamentului de Justiţie şi a obţinut autorizaţii similare în ţări precum Australia şi China. Paramount are însă motive financiare să încheie rapid tranzacţia: dacă aceasta nu este finalizată până la 30 septembrie, compania trebuie să plătească acţionarilor Warner Bros. o taxă de 25 de cenţi pe acţiune în fiecare trimestru. Costul ar putea depăşi 600 de milioane de dolari pe trimestru.