Furtună devastatoare: Femeie ucisă în propria casă, sub ochii copilului

Furtună devastatoare: Femeie ucisă în propria casă, sub ochii copiluluisursa foto, EVZ

Furtună devastatoare. O tragedie s-a petrecut joi seară în localitatea Otopeni, în timpul furtunii violente care a afectat Capitala și zonele limitrofe. O femeie în vârstă de 49 de ani a murit în propria locuință, după ce bucăți din acoperișul unei clădiri din apropiere au fost luate de vânt și au lovit cu forță apartamentul în care se afla alături de fiul ei.

Furtună devastatoare: Femeie ucisă în propria casă

Potrivit autorităților, vântul extrem de puternic a smuls acoperișul unei clădiri vecine, iar fragmentele grele din lemn și tablă au fost purtate în aer până la imobilul victimei.

Furtună

Furtună. Sursa foto Facebook Facebook / Info Trafic București și Ilfov / Liviu Cristian)

O bucată masivă de lemn a spart fereastra și a pătruns în cameră, lovind-o direct în cap pe femeie, care stătea pe canapea împreună cu fiul ei de 15 ani. În același timp, cioburi de sticlă i-au provocat răni multiple pe tot corpul.

În stare de șoc, adolescentul și-a alertat tatăl, care nu se afla acasă în acel moment. Acesta a sunat imediat la 112. Echipajele de intervenție ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața femeii. Medicii au constatat decesul, iar autoritățile au evacuat familia din locuință, care a fost grav avariată și declarată de nelocuit.

S-a deschis un dosar penal

În urma incidentului, procurorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Se investighează responsabilitatea privind întreținerea acoperișului clădirii de unde au provenit fragmentele care au provocat moartea femeii.

Alte incidente provocate de furtună

Furtuna care a avut intensitatea unui uragan a provocat numeroase pagube în București și județele învecinate. Două persoane au fost rănite grav după ce au fost lovite de crengi rupte din copaci, iar mai multe echipaje ISU au intervenit pentru a degaja carosabilul de arborii căzuți.

Zeci de autoturisme au fost avariate, majoritatea în urma căderii copacilor sau a elementelor de construcție smulse de vânt. În mai multe cartiere din București, vântul a doborât semafoare și stâlpi de electricitate, provocând pene de curent.

Meteorologii emiseseră inițial o avertizare cod portocaliu, transformată ulterior în cod roșu pentru București, Ilfov și Giurgiu. Două alerte RO-Alert au fost transmise populației, avertizând asupra fenomenelor periculoase imediate.

Autoritățile le recomandă cetățenilor să evite deplasările în timpul furtunilor și să se adăpostească în locuri sigure, departe de clădiri vechi, copaci sau obiecte care pot fi luate de vânt. Anchetele continuă pentru a stabili dacă tragedia din Otopeni putea fi prevenită.

Ne puteți urmări și pe Google News