Am urmărit noul Tărăboi dîmbovițean poreclit Scrisoarea lui Rudolph W. Giuliani cu surîsul dat de convingerea nestrămutată că despre tot ceea ce se întîmplă azi a scris cîndva I.L. Caragiale. Unul dintre năravurile presei românești de ieri, de azi și de mîine, satirizate de cel mai mare gînditor al media autohtone, constă în isteria care pune stăpînire asupra scrisului cînd e vorba de o întîmplare folosită pe post de ciomag de părțile politice în dispută.

Sub puterea isteriei, precum Pămîntul din The 100 sub valul Praimfaya, tot ceea ce dă unicitate scrisului la gazetă dispare, spulberat:

Prioritatea acordată faptelor, minima logică, minimul bun-simț, minima luciditate, teama de ridicol. Trimisă în 22 august 2018 și publicată în premieră și în exclusivitate, luni, 27 august 2018 de Mediafax, Scrisoarea a împărțit presa, politica și opinia publică din bodegi în două tabere:

Una chitită pe minimalizarea personalității lui Rudolph Giuliani pe cale de a deveni un soi de om al străzii din New York.

Alta preocupată de a exagera personalitatea lui Rudolph Giuliani pe cale de a deveni astfel purtătorul de cuvînt al lui Donald Trump.

Despre prima tabără a scris Silviu Mânăstire, pe site-ul PS News, un articol exact în ironia sa chirurgicală: Țînțarii din presa dîmbovițeană îl bîzîie pe Giuliani. N-are rost să mai fac eu vreo referire la penibilul asumat de persoane cel puțin dubioase precum Cristian Diaconescu, iepurele Elenei Udrea, iscălitorul poziției contracost potrivit căreia Giuliani e un nimeni sau de persoane al căror creier e virusat politic precum George Maior.

Cauza maximei pierderi a lucidității stă în punctul de plecare al semnificației date Scrisorii.

Ca și epistola iscălită de McCain, dezvăluind un fapt unic în istoria omenirii – un muribund căruia îi stă gîndul, pe patul de moarte din America, la Codruța Kovesi din România care nici măcar ibovnică între două avioane nu i-a fost, ca să facă parte din filmul vieții, revăzut de un om pe cale de a-și da duhul, Scrisoarea lui Rudolph Giuliani a fost abordată și de o tabără și de alta de pe o poziție comună:

Cea descrisă de mine pînă acum ca fiind poziția babuinilor numiți români pentru care orice text care vine din străinătate, dar mai ales din lumea Marilor puteri, are forța cutremurătoare a unor Table ale Legii.

Scrisoarea adresată președintelui Republicii, președinților celor două Camere și premierului aparține unei personalități indiscutabil.

A vedea în ea un fel de semn ceresc, de mesaj trimis de Dumnezeu din cer poporului român și al cărui tîlcuri își bat capul să le deșlușească preoții și preotesele din presă și din politică, e o nouă dovadă că noi nu ne vom lecui în veci de năravul temenelelor față de Alții, de la Înaltele Porți, fie aceștia și portari. Atît presa anti-Binom, cît și presa pro-Binom, deși despărțite de o ură feroce reciprocă, au dat scrisorii aceeași semnificație:

Cea de Semn venit din cer.

Așa se explică incredibila năpustire a Presei pro-Binom asupra lui Rudolph Giuliani pentru a-i minimaliza personalitatea. Convinși că Scrisoarea e un fel de mesaj trimis românilor din Înalturi, jurnaliștii pro- Binom din presă și guriștii de pe rețele sociale, s-au străduit să micșoreze ceea ce ei au considerat a fi impactul inițiativei asupra poporului român. De aici axioma că Scrisoarea trebuie să fie un soi de hîrtie igienică de minimarket pentru poporul român, deoarece nu e produsul convingerilor lui Giuliani, ci al unei negustorii de parale.

De cealaltă parte s-a scos în relief legătura dintre Giuliani și Trump, sugerîndu-se o intervenție mascată a Administrației Republicane în confruntarea politică românească în chestiunea Protocoalelor.

Din punct de vedere oficial, e o manipulare. Și dacă ar fi scris pe Facebook textul fiica lui Trump, gestul nu avea puterea unei intervenții oficiale. Pe drept cuvînt, Ambasada SUA și Departamentul de Stat s-au grăbit să precizeze (la cerere, atenție!) că e vorba de poziția unei persoane private. Cei care au întrebat asta din România s-au dovedit încă o dată babuini. Era limpede că indiferent de dedesubturi, Scrisoarea n-are nici o legătură cu poziția oficială a SUA.

Din denunțarea slugărniciei noastre naționale față de tot ce vine de la noii Stăpîni ai lumii mi-am făcut o credință.

Scrisoarea lui Giuliani descrie realitatea unor abuzuri denunțate și de mine. Asta nu înseamnă că o voi trata altfel decît alte și alte intervenții din afară în bătăliile politice din România sau, mai precis, față de alte și alte momente în care babuinii de la noi, împărțiți în două cete, disputîndu-și banana de la îngrijitor, au prezentat poporului român orice adiere drept uraganul de care trebuie să ne ascundem.

De la indicațiile date poporului român de tupeistul Klemm pînă la articolele de cîntare a Codruței Kovesi din presa străină, am considerat năravul de a folosi străinătatea în disputele interne drept o nenorocire a destinului românesc.

N-o să mă apuc eu să fac din Scrisoarea lui Giuliani un mesaj scris pe boltă cu fulgere de foc de Atotputernicul. Repet ceea ce de atîtea ori am spus și scris:

Orice fapt și orice cuvînt despre noi apărute în străinătate trebuie abordate cu calm, cu luciditate, sub semnul minimului orgoliu național.

Întorcîndu-ne la fapte, cum ne-a învățat Nae Ionescu, se cuvine a remarca următoarele:

 1) Rudolph Giuliani nu s-a rezumat la enunțarea unei păreri despre abuzurile din România. El a făcut un gest:

A trimis o scrisoare Președintelui, președinților celor două Camere și premierului.

După trecerea în revistă a gravelor abuzuri comise de Binomul SRI-DNA, cu accent deosebit pus pe Protocoale, Scrisoarea purcede la cîteva îndemnuri adresate Guvernului României pentru corectarea relelor comise de domnia Binomului și pentru preîntîmpinarea altora în viitor:

„Amnistie pentru cei acuzați și condamnați ca urmare a exceselor DNA.”

Înființarea uni Comisii independente „formată din judecători internaționali și experți legali” care să examineze originile protocoalelor și impactul lor.

Identificarea sutelor de dosare de la DNA despre judecători.

Sînt și alte îndemnuri.

De remarcat că îndemnurile sînt adresate exclusiv Guvernului. Scrisoarea a fost adresată și Premierului. Înaintea lui Klaus Iohannis, a președinților celor două Camere, cel care trebuia să răspundă pînă acum Scrisorii e Guvernul României.

A făcut Guvernul așa ceva?

2) Lobby-ul pro Binom denunță corupția în numele investitorilor americani. Deloc paradoxal că o Scrisoare a lui Giuliani invocă și ea interesele investitorilor americani.

3) De acord că Scrisoarea ține de un lobby plătit de cineva. Din România sau din afară. Dacă privim Documentul ca un fapt de propagandă internă românească, chestiunea are importanță. E greu să dai greutate de adevăr unui text plătit. Dacă privim Documentul ca un fapt de politică externă, plata e lipsită de relevanță. Indiferent de cît s-ar fi plătit, important e că Rudolph Giuliani și-a asumat un gest public prin trimiterea unei Scrisori autorităților române. Pentru autoritățile române se ridică din acest punct de vedere cîteva probleme:

a) Cît de mare e influența lui Giuliani asupra administrației Trump, astfel încît dacă Guvernul nu se conformează riscăm anumite supărări?

 b) Cît de hotărît e Giuliani să facă totul pentru a arăta că o Scrisoare a sa nu poate fi trecută cu vederea?

Altfel spus, indiferent c-a fost sau nu plătit, își consideră misiunea încheiată o dată cu trimiterea Scrisorii sau se va bate să arate altor clienți că el chiar face ceva în cadrul lobby-ului?

 c) Prin această Scrisoare, Giuliani ține cont de niște modificări știute de el în cadrul politico-administrativ față de realitățile din România, sau, dimpotrivă, încearcă să provoace aceste modificări?

În funcție de răspunsul la aceste întrebări, care pot fi date doar după o analiză a unor informații pe care doar decidenții le au, scrisoarea poate fi considerată un fapt politic sau un fapt de PR.

Pînă atunci trebuie remarcată o realitate tipic iarmarocului politic românesc: Cel care tratează cu fundul Scrisoarea lui Giuliani e chiar Guvernul PSD!