Au fost sute de mii de oameni, români şi de alte naţionalităţi, care, în anii comunismului, şi-au încercat norocul la graniţe. Căutau să iasă din ţarcul comunist, din ţările Europei de Est, pentru a ajunge în Occident şi a începe o viaţă nouă în libertate. Numai că legile din statele lor îndreptau armele grănicelor spre interiorul ţării, nu spre exterior, aşa că mulţi dintre cei care au încercat să fugă, trecând ilegal frontierele, au sfârşit ucişi. Evenimentul zilei vă prezintă o serie de mărturii despre reuşităşi eşec, despre fenomenul frontierist din România şi Europa de Est, o lecţie de istorie niciodată predată în şcoli şi un subiect încă ignorat la nivel ofi cial. Un fragment de istorie recentă care este doar amintit într-unul dintre cele mai importante instrumente în procesul condamnării crimelor comunismului, „Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România”.

Soarta a vrut ca prin Republica Socialistă România să încerce să fugă şi alţi cetăţeni ai lumii comuniste, majoritatea estgermani. Dar au mai fost şi alţii din lagărul comunist - cehoslovaci, bulgari, polonezi, cetăţeni din URSS etc, iar ei sunt consemnaţi în dosarele fostelor servicii secrete din Germania Democrată (STASI) şi din Republica Socialistă România (Securitate).

Începând cu anii ’60, una dintre misiunile ofiţerilor fostei securităţi estgermane STASI era şi aceea de a supraveghea cetăţenii Republicii Democrate Germane (RDG) care stăteau mai mult timp în România în calitate de turişti, studenţi, sau care efectuau vizite profesionale.

Cu această ocazie, STASI se străduia să împiedice tentativele de fugă ale acestora, care se foloseau de România şi de Iugoslavia pentru a ajunge în Republica Federală Germania (RFG), explică cercetătorul german Georg Herbstritt.

În 12 ani de la înfiinţarea RDG, din 1949 până la construirea Zidului Berlinului, în 1961, peste 2,5 milioane de oameni au fugit din Germania de Est prin Berlin.

Numai că apariţia Zidului a schimbat complet datele problemei.

Apariţia Zidului Berlinului a blocat în mare măsură aceste încercări de evadare. Zidul era bine păzit şi făcea victime. Sigur că încercări au existat, dar au apărut şi alternativele. Cetăţenii RDG au căutat variante, iar România, cu Dunărea şi ieşirea ei la mare, părea una ideală.

În plus, fugarii plecau de la premisa că alte graniţe nu erau supravegheate atât de strict precum cele ale Germaniei de Est, lucru care (depinde de foarte mulţi factori) rareori s-a şi adeverit, dar în majoritatea cazurilor a fost exact invers.

Probabil cel mai cunoscut caz de cetățean est-german care a încercat să fugă din Germania de Est în Germania de Vest prin România este Jutta Fleck.

Nu întâmplător, după 1989 ea a fost considerată un exemplu de rezistență pașnică împotriva dictaturii socialiste.

Partea neobișnuită în această poveste este că, spre deosebire de restul cazurilor, Jutta Gallus, așa cum se numea ea înainte de a doua căsătorie (numele de fată a fost Jutta Kessel), nu putea să spună că avea lipsuri materiale în fosta Republică Democrată Germană (RDG), primind alimente și haine de la rudele din Vest.

Ba chiar cele două fete ale ei erau staruri la emisiuni pentru copii la televiunea publică din RDG.

Reţea de călăuze din Turnu Severin

Moartea mamei sale, divorțul și lipsa libertății totale au făcut-o să ia în calcul o evadare în Vest.

Avea custodia totală a copiilor, astfel că într-o zi de vară din 1982 a decis să fugă din RDG împreună cu cele două fete ale ei. A luat legătura cu o rețea de călăuze specializată în rezolvarea unor astfel de probleme și a fost sfătuită să meargă în România, la Drobeta Turnu-Severin, unde barca unui cărăuș urma să o treacă Dunărea până pe malul iugoslav, actualmente sârbesc.

De acolo urma să ajungă cu pașapoarte false în Austria, apoi în Germania Federală, până în localitatea Bad Oeynhausen, aflată în apropriere de Bielefeld.

Femeia în vârstă de 36 de ani, născută la Dresda, a ajuns cu cele două fete la Drobeta Turnu-Severin, însă cărăușul român n-a mai apărut, fiindcă o colaborare a mai multor servicii secrete a dus la anihilarea rețelei de călăuze, membrii acesteia dezvăluind și persoanele care urmau să treacă fraudulos granița.

I s-au furat banii la hotelul din Drobeta

Între timp, Jutta Fleck, confom propriilor declarații, susține că i s-au furat actele și banii în hotelul aflat la malul Dunării. În locul călăuzei, au apărut agenți ai Securității române, care au interogat-o și care erau deja la curent cu intenția ei de a fugi.

Fără să dezvăluie cum a reușit să scape de aceștia, Jutta Gallus și-a dus cei doi copii, la 25 august 1985, la Ambasada Republicii Federale Germania din București. Acolo a declarat că ei sunt familia Lindner din Bad Oeynhausen, că șiau pierdut actele și că doresc altele noi.

 

Dibuită de Securitate

Au primit pașapoartele, însă, la încercarea de a ieşi din România, funcționarul român care trebuia să le dea viza de ieșire din țară a devenit suspicios și a alertat imediat Securitatea. Femeia a fost arestată și despărțită de cele două fete de 9 și 11 ani.

A fost reţinută la aeroportul Otopeni și supusă unor interogatorii dure. Jutta a fost extradată în RDG la 2 septembrie 1982. „Am fost dusă la aeroport și interogată. În avionul venit din RDG ne așteptau zece agenți STASI. A fost o atmosferă inimaginabilă. M-au separat de copii în avion și nu i-am mai văzut după aceea”, susține Jutta Fleck.

Un caz fără precedent

În august 1985, cazul ei a fost prezentat Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului. La 13 august 1986, ea a pătruns în clădirea Parlamentului german și a întrerupt discursul liderilor politici germani de atunci, Willy Brandt și Helmut Kohl, primind într-un final dreptul de a-și prezenta cazul în fața unei asistențe de 1.500 de persoane din elita politică a Germaniei de Vest.

Dar negocierile diplomatice RFGRDG nu au dat roade. Într-un final, la 25 august 1988, în urma intervenției reputatului avocat est-german Wolfgang Vogel (care a negociat aproape toate schimburile de persoane între RDG și RFG), Honecker și-a dat acordul ca cele două fete de 15 și 17 ani să ajungă la mama lor. Procesul a fost unic în istoria Republicii Democrate Germane.

 La şase ani de la arestare, minune

„Exact în ziua în care în urmă cu șase ani eram arestate la București, cele două fete ajungeau în Vest la mama lor. Eu sărbătoresc căderea Zidului Berlinului la data de 25 august. Pentru mine, el a căzut încă din 1988“, afirmă Jutta Fleck, care este astăzi director al Institutului din Hessa pentru Prelucrarea Istorică și Politică a Dictaturii Socialiste din RDG. Jutta Fleck locuieşte acum la Wiesbaden şi este prezentă deseori la întâlniri cu elevi şi studenţi, ca martor al unor vremuri pe care nimeni nu ar trebui să îşi dorească să le trăiască.

Condamnată la trei ani de închisoare

După ce a stat patru luni în arest preventiv la Dresda, ea a fost condamnată la trei ani de închisoare pentru tentativă de fugă, la 4 ianuarie 1983.

„Judecătorul și-a zis poezia învățată pe de rost, fără nici o tangență cu realitatea”, spune ea. Beate si Claudia au fost duse la o casă de copii. Jutta a fost decăzută din drepturile parentale, iar copiii au ajuns în grija tatălui lor. La scurt timp au revenit în emisiunile pentru copii de la televiziunea publică, dar sub un alt nume.

 Încarcerată la Chemnitz

Jutta Gallus a fost încarcerată la închisoarea pentru femei Hoheneck din Chemnitz, unde numai fratele său Klaus Kessel a avut permisiunea să o viziteze.

A ispășit 22 de luni din pedeapsă, iar libertatea i-a fost cumpărată de Republica Federală Germană (RFG), ea fiind extrădată din RDG în secret, la 17 aprilie 1984.

Dar femeia nu voia să plece fără copiii ei, chiar dacă în timpul arestului nu a avut parte de vizite din partea lor, iar la scrisori a putut să răspundă doar de trei ori pe lună, evident toate acestea fiind citite și monitorizate de agenții serviciilor secrete est-germane STASI.

 

Începe lupta pentru copii

Liberă în RFG, Jutta a decis că va lupta, cu mijloace paşnice, cu RDG pentru recuperarea copiilor. Astfel că s-a deplasat cu avionul în Berlinul de Vest și s-a prezentat la punctul de frontieră american Checkpoint Charlie.

A intrat în greva foamei, s-a legat de un stâlp și a afișat zile la rând mesajul „Dați-mi copiii înapoi”. A devenit imediat erou în presa germană, dar RDG nu a părut prea afectată de eforturile ei. Astfel că ea a decis să facă presiuni la nivel internațional.

În aprilie 1985 s-a deplasat la Vatican, pentru a-l informa pe Papa Ioan Paul al II-lea despre cazul ei, tocmai înaintea întâlnirii acestuia cu liderul politic al RDG, Erich Honecker.

„Se cam săturaseră de mine, dar nu voiau să îmi dea copiii înapoi fiindcă ar fi creat un precedent periculos. Cum să lași doi copii să treacă din RDG în RFG? Ca să primească o astfel de permisiune, ar fi trebuit să depună o solicitare de emigrare, însă asta pot face doar cei care împlinesc 18 ani, iar ele aveau doar 13 si 11”, explică Jutta Fleck.

Filmul

Povestea ei stă la baza unui film intitulat chiar „Femeia de la Checkpoint Charlie”, care nu respectă 100% firul evenimentelor, are şi elemente de ficţiune. S-a filmat în Bucureşti şi Braşov, filmul are două părţi, iar premiera sa a avut loc la 28 septembrie 2007 la postul de televiziune Arte. Poate fi găsit pe YouTube.