Ordinul prefectului rămâne valabil: mandatul lui Sorin Frunzăverde a încetat legal. Acesta a încercat să revină la conducerea CJ Caraș Severin pe ultima sută de metri a campaniei electorale, însă fără succes.
Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Caraș-Severin a respins luni contestația lui Sorin Frunzăverde împotriva ordinului prefectului Florența Albu prin care s-a decis încetarea, înainte de termen, a mandatului de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin.
Motivul invocat de Frunzăverde a fost că, odată fiindu-i revocat mandatul devine șomer și fiind în concediu medical îi scad drastic veniturile.
Tribunalul a decis luni seara că: ”respinge acţiunea formulată de reclamantul Frunzăverde Sorin în contradictoriu cu pârâta Instituția Prefecturlui din Caraș Severin. Definitivă şi irevocabilă”.