Frigul nu descurajează pelerinii de la moaștele Sfintei Parascheva. Ce a pregătit Mitropolia Moldovei și Bucovinei

Frigul nu descurajează pelerinii de la moaștele Sfintei Parascheva. Ce a pregătit Mitropolia Moldovei și Bucovinei

Pelerinii deja prezenți la moaștele Sfintei Parascheva au avut noroc de o vreme mohorâtă, ceea ce a dus la un timp mai scurt de așteptare. Pe 14 octombrie se așteaptă numărul cel mai mare de pelerini, în ziua hramului.

Potrivit organizatorilor, în primele zece ore ale pelerinajului la moaștele Sf. Cuvioase Parascheva, s-au închinat peste 17.000 de pelerini. Timpul de aşteptare a fost de aproximativ șase ore.

Timpul de așteptare la moaștele Sfintei Parascheva este în prezent de aproximativ o oră

Astăzi, după patru zile pline de la deschiderea oficială a pelerinajului, vremea mohorâtă şi frigul nu au încurajat pelerinii din alte judeţe să vină încă spre Iaşi, aceştia aşteptând apropierea hramului, de pe 14 octombrie.

Dacă în anii trecuți moaștele Sfintei Parascheva erau scoase afară începând cu data de 10-11 octombrie, anul acesta, pe 10 octombrie s-au împlinit deja trei zile în care pelerinii au putut să se închine. Conform organizatorilor, până luni seara, ora 18, peste 55.000 de pelerini s-au închinat la moaştele Sfintei Parascheva, existând câteva sute de persoane care aşteptau în continuare la rând.

De asemenea, au fost aduse şi moaştele Sfântului Andrei Criteanul, iar fluxul de pelerini a devenit mai mare.

Sfânta Parascheva

Jandarmeria anunță un număr de peste 90.000 de pelerini la slujba de pe 14 octombrie

Ziarul de Iaşi a estimat că peste 15.000 de pelerini au participat duminică la ceremonia Calea Sfinţilor, când moaştele Sfintei Parascheva au fost scoase din catedrală şi purtate de un sobor de peste 40 de preoţi pe străzile oraşului. Oficial, cu tot cu organizatori, sutele de preoţi şi măicuţe care au compus alaiul, şi cu pelerinii din rând, Jandarmeria a anunţat că la evenimentul care a avut loc duminică seara, de la ora 19, au participat 20.000 de persoane.

Sfânta Cuvioasă Parascheva este sărbătorită în întreaga Biserică Ortodoxă Română și e considerată ocrotitoarea Moldovei, dar şi a celor aflați în nevoie.

Pe 13 iunie 2023 s-au împlinit 382 de ani de la aducerea moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva la Iași. Moaștele Sfintei Parascheva au ajuns în țara noastră în anul 1641, după ce au fost prezente în mai multe locuri. Au fost așezate pe 13 iunie 1641, în biserica "Sfinții Trei Ierarhi" din Iași.