Frații Tate, în pericol de a-și pierde și averea, nu doar libertatea! Cum ar putea rămâne fără milioanele de euro
- Maria Pană
- 3 ianuarie 2023, 12:18
Cei doi frați de origine americană, Andrew și Tristan Tate ar putea rămâne fără avere, din pricina dosarului penal în care sunt acuzați de trafic de persoane, viol și constituirea unui grup de crimă organizată.
Pe lângă faptul că i-au arestat pe cei doi britanici, procurorii DIICOT le-au pus sub sechestru și colecția auto de 5 milioane de euro, dar și câteva imobile, inclusiv vila de lângă București unde ar fi exploatat sexual, potrivit autorităților, cel puțin 6 tinere. Mașinile de lux pe care cei doi le dețin sunt extreme de scumpe, așadar, au un Bugatti Chiron, evaluat la trei milioane de dolari, un Rolls Royce Wraith de 380 de mii de dolari, două Ferrari de peste o jumătate de milion de dolari, un McLaren de aproape 400 de mii și un Porsche GT Street de peste 300 de mii de dolari. Sechestrul a fost impus, potrivit avocatului fraților pentru ca părțile civile să poată cere daune, iar instanța să aibă de unde să le acorde.
Controversații frați Tate ar putea să rămână fără avere
„În situația în care există pretenții civile din partea persoanelor vătămate ce vor fi exprimate în cadrul dosarului penal și dacă vom avea de a face cu o hotărâre de condamnare, este pentru îndestularea acestor pretenții. Iar de pe altă parte, dacă vom avea de-a face cu pronunțarea unei soluții de condamnare pentru infracțiuni din care s-ar fi obținut venituri ilicite, ar face obiectul confiscării speciale”, a explicat avocatul. Momentan, doar două din cele șase tinere s-au constituit părți civile, dar nu au spus deocamdată ce daune pretind. Altele, însă, au depus mărturie în anchetă, fără să se considere victime. Cel puțin deocamdată, asta pentru că lucrurile se pot schimba pa parcursul anchetei și inclusiv în faza în care dosarul va ajunge la judecată. Printre victimele vizate de cei doi s-a numărat și un fost model Playboy, care a scăpat ca prin urechile acului.
Carla Howe, căci despre ea este vorba, a vorbit cu jurnaliștii de la Daily Mail și a recunoscut că a fost curtată de Andrew Tate, pe care l-a văzut o singură dată la o gală de box din Dubai. A invitat-o în România și a fost tentată să accepte, însă acum se felicită pentru că nu a făcut-o, deoarece crede că ar fi fost și ea exploatată.