Franța PLEACĂ la RĂZBOI. Cine sunt INAMICII vizați și câți bani va cheltui pentru asta

Franța PLEACĂ la RĂZBOI. Cine sunt INAMICII vizați și câți bani va cheltui pentru asta

Franța își dublează bugetul alocat pentru operațiunile militare din străinătate. Președintele francez, Emmanuel Macron, a anunțat vineri această decizie, marcând o și mai mare implicare militară a statului în afara granițelor.

Cu ocazia urărilor adresate trupelor de la baza navală Toulon, Franța, Macron a declarat că, în mod constant, costurile pentru operațiunile militare desfășurate peste hotare a fost subestimat, iar acest lucru a declanșat dispute în dezbaterile cu privire la buget, relatează agenția dpa.

 

 

Conform președintelui, bugetul alocat acestui tip de operațiuni militare va crește la 1,1 miliarde euro în 2020, de la nivelul actual de 450 milioane euro.

 

Din statele Europei de Vest, Franța și Marea Britanie se remarcă drept cele mai implicate în străinătate, din punct de vedere militar.

 

În prezent, aproximativ 4000 de militari francezi sunt mobilizați în lupta contra extremiștilor islamiști din regiunea Sahel, ajutând forțele armate din Niger, Mali și Ciad.

 

În termen de 7 ani, președintele Macron vrea să aducă bugetul pentru apărare la 2% din PIB, conform recomandărilor NATO.

 

Șeful de stat din Franța și-a reiterat sprijinul pentru o politică de apărare comună la nivel european.

 

„Autonomia strategică europeană este o necesitate geopolitică”, a declarat acesta.

 

Sursa: AGERPRES

Ne puteți urmări și pe Google News