După opt săptămâni de izolare, în Franța, începând cu prima zi de relaxare, autoritățile au asigurat doar 60% din transportul trenurilor de periferie și doar 75% pentru metrourile din Paris. Gările au fost aproape pustii, iar trenurile de navetiști, altă dată aglomerate, au fost aproape goale.

În prima zi de relaxare, după restricțiile impuse de autorități pentru combaterea pandemiei de coronavirus, numărul celor interesați de o călătorie cu trenul a fost foarte redus. Potrivit unui reportaj RFI, luni, 11 mai, la ora 8.00, în gara Saint-Lazare, care face legătura cu periferiile vestice și cu regiunea Normandia, numărul amatorilor de călătorii era foarte redus.

În așteptarea trenurilor, în holul gării, pasagerii se așezau pe locurile marcate special, respectând distanța de securitate și așteptau să se îmbarce în vagoane. Toți purtau măști de protecție, care sunt obligatorii atât în incinta gărilor cât și la bordul trenurilor.

Călătorii erau îndrumați de lucrătorii căilor ferate, de la intrarea în gară și până pe peroane, iar poliția, în număr foarte mare asigura ordinea. Pe pereți, afișe prezintă măsurile de precauție ce trebuie urmate, iar de la megafoane acestea sunt repetate periodic.

Călătoria cu trenul se desfășoară tot su semnul regulilor de protecție împotriva coronavirusului, călători puțini, cu măști pe figură, așezați la distanță unul față de celălalt.