Cartea de memorii a lui François Hollande arată că fostul președinte francez, deși modest ca politician, are remarcabile calități literare. Portretele pe care le schițează în volumul său „Lecții de putere” liderilor lumii sunt absolut remarcabile.

Cele mai dificile întâlniri? Categoric, cele cu Putin! François Hollande îl întâlnește la trei săptămâni după alegerea sa, în iunie 2012.

„Este un bărbat numai forță și mister, pe cât de călduros și atent uneori, pe atât glacial și brutal alteori, atacându-l întotdeauna pe interlocutor cu privirea aceea albastră, pe care o folosește când pentru a cuceri, când pentru a stârni teamă, expansiv când izbucnește în hohote de râs și cinic în raționamente, rostind flegmatic cele mai acide cuvinte.”

Singura care nu este intimidată de Putin este Angela Merkel. Amândoi au avantajul longevității la putere. „Îl cunoaște bine și de mult timp. Știe cum să-i vorbească. Dar el nu renunța niciodată să încerce să o intimideze printr-un amestec de amenințări și complimente. Când o primea la Soci, îi impunea prezența câinilor lui, deși știa foarte bine că ei nu îi plac.”

Putin are o personalitate dublă, „good cop” și „bad cop” uneori în același timp, care îl derutează pe interlocutor. Cu puțin înainte de ceremoniile din iunie 2014, din Normandia, dedicate Debarcării Aliaților, Hollande și ministrul de Externe Laurent Fabius îl primesc la Palatul Elysée.

 

Scrisoarea lui Napoleon pe aeroport în Moscova

„Privirea mea se fixează pe sacoșa izotermică pe care o are în mână. Descopăr că ea conține o sticlă de vodcă pe care vrea s-o împartă cu noi, veghind să fie păstrată la temperatura potrivită. (...) Își înmulțește toasturile în cinstea prieteniei franco-ruse.”

Câteva luni mai târziu, Hollande îl reîntâlnește pe Putin într-un cadru informal în aeroportul din Moscova. Pe agendă sunt teme explozive (Crimeea, Siria), iar discuțiile se prelungesc. „Când să ne despărțim, președintele rus vrea să-mi dea un cadou pentru a pecetlui reconcilierea noastră”. Dintr-o cutie enigmatică pe care o are lângă scoate un „document înfășurat într-un ambalaj cu ornamente bogate”: o scrisoare a lui Napoleon scrisă în timpul campaniei din Rusia. O piesă rarisimă.

Și Hollande conchide:

„Așa e conducătorul rus: rece și hotărât, imprevizibil și delicat. Profită de Europa atunci când este slabă și dezbinată. Cu unii folosește arma economică, cu alții amplasează arme la frontiere. Respectă forța, mai ales a Statelor Unite, dar a arătat că nu ezită să folosească toate mijloacele, inclusiv cele mai reprobabile, pentru a semăna tulburare în inima însăși a democrației americane”.

 

Barack Obama, un actor care ține la siluetă

Cu Barack Obama, fostul lider francez este mai laudativ, dar și mai tranșant decât ne-am aștepta. De pildă, Hollande nu-i poate ierta ezitările din dosarul sirian. Când îl vede prima oară pe Obama în Biroul Oval, pe 18 mai 2012, bondocul președinte francez rămâne fermecat de alura omologului american: „Înalt, cu o agilitate care îi pune în valoare eleganța, un zâmbet care ilustrează o familiaritate teatrală față de cei din jur.”

Obama este și un fin manipulator:

„Începe toate discuțiile cu o lungă explicație care pregătește subiectul pe care îl are pregătit dinainte.”

Dar, văzut de aproape, Obama este un tip rece: „Căldura pe care o emană în fața mulțimilor și simplicitatea zâmbitoare pe care o afișează cu un talent rar și un elaborat simț al comunicării se estompează în relațiile mai intime sau în contactele personale. Nu-i place să facă confidențe și încă și mai puțin să-și arate sentimentele. Este un conviv amical, dar rezervat.”

O altă observație interesantă despre Obama:

 „Mănâncă puțin și are grijă de silueta lui. Nu își termină niciodată desertul și, când l-am servit cu un platou de brânzeturi, a tăiat cu atenție o bucățică de brânză de capră pe care a abandonat-o apoi pe marginea farfuriei.”

 

Hohotele lui Trump

Cu succesorul Trump, a avut doar două covorbiri telefonice. „În timpul cele dintâi, mi-a declarat iubirea sa pentru Franța, deși, atunci când ne-au lovit atentatele declarase brutal că ‘Franța nu mai e Franța’ și ‘Parisul nu mai e Paris’. Mi-a vorbit de gastronomia noastră, de vinurile noastre, de monumentele noastre, abținându-se să pomenească alte atu-uri.”

A doua convorbire este și mai ciudată: „A vrut să fie mai conciliant și pentru a demonstra încrederea pe care mi-o poartă m-a întrebat dacă nu știu niște consilieri pe care să-i ia în echipa sa prezidențială...” Și a izbucnit în hohote, spre consternarea interlocutorului. Acesta strecoară numele lui Kissinger, fost secretar de stat al lui Nixon, „încă plin de energie la 94 de ani”:

„O liniște lungă a urmat după propunerea mea. A înțeles că am înțeles. Nu vom merge mai departe.”

 

Castro, în pragul morții

Aflat în vizită în Cuba, în mai 2015, are ocazia să-l întâlnească pe Fidel Castro. El Lider Maximo mai avea de trăit doar 18 luni. „Nu mai are măreția de odinioară. Este chinuit de boală, chiar dacă aceasta nu i-a afectat pofta de vorbă. Este mai liniștit, ca și cum ar fi fost rupt de lumea pe care o fracturase până la a o aduce pe buza prăpastiei în 1962, în criza rachetelor.”

Hollande se așteaptă să asculte considerațiile clasice despre influența Revoluției Franceze asupra gherilelor latino-americane din secolul XX. Dar ce aude este „stupefiant”: Castro preferă să discute despre rolul... „botaniștilor francezi” în dezvoltarea Cubei: „Iată că Fidel Castro îmi vorbește despre cultura legumicolă mai degrabă decât de cea a revoluției pentru a-mi sublinia rolul crucial al Franței în emanciparea Cubei.”