FOTO/ Alina Gorghiu a făcut legi cu dedicații pentru alții. Cum umblă senatoarea pe străzile aglomerate din Capitală
- Denisa Macovei
- 5 noiembrie 2021, 07:30
Mare susținătoare a vaccinării în masă și promotoare a restricțiilor impuse în ultima perioadă, Alina Gorghiu ține cont de ele doar verbal. Deși se presupune că ar trebui să fie un exemplu pentru cei cărora le transmite să se vaccineze și să respecte restricțiile pentru a stopa mai repede pandemia, politicianul pare însă că îi sfidează pe cei care aleg să o respecte.
Zilele trecute, fotoreporterii EVZ au întâlnit-o în centrul Bucureștiului, în momentul în care cobora din mașină. Îmbrăcată cu o rochie galbenă, peste care purta un voal, Alina Gorghiu probabil s-a gândit să nu-și strice outfit-ul, căci astfel nu se poate explica de ce tocmai ea nu a purtat mască de protecție.
[soc_slider_shortcode id="4268635"]
Chiar dacă este sau nu vaccinată, printre restricțiile aprobate de CNSU se numără și instituirea obligativității purtării măștii de protecție, în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun. Cu alte cuvinte, în momentul de față, românii sunt obligați să poarte măști de protecție chiar și atunci când merg singuri pe stradă.
Înainte cu câteva zile, Alina Gorghiu posta pe site-urile de socializare că este coinițiator al proiectului privind stabilirea măsurilor sanitare. „Nu mă interesează să fiu simpatică sau populară. Astăzi, (nr. 27 octombrie) cu atât mai puțin. Sunt coinițiator al proiectului privind stabilirea unor măsuri sanitare pentru protejarea sănătății publice pe perioada stării de alertă. Pentru că eu cred că fiecare are obligația să se vaccineze. Indiferent că lucrează în sistemul public sau privat”. Din punctul ei de vedere, se pare că doar vaccinarea este importantă, nu și protejarea în fața virusului. Postarea a făcut mare vâlvă în rândul internauților, printre sutele de comentarii s-a numărat și cel al unui bărbat, care a scris: „Sunteți jalnici. Dacă mă duc să mă vaccinez îmi garantați în scris că răspundeți dvs. dacă pățesc ceva?”, comentariu la care politicianul a avut imediat răspund. „Dacă mori o faci pentru tine, pentru sănătatea ta, nu pentru alții”, replică care a devenit virală în scurt timp pe absolut toate site-urile de socializare din România.
Sfidarea Alinei Gorghiu a continuat și în momentul în care se pregătea să intre într-un imobil. După ce și-a cumpărat ce aveam nevoie, senatoarea PNL s-a îndreptat către o clădire unde își avea sediul un atelier de croitorie. Nici când aștepta să i se deschidă ușa, senatoarea nu dădea niciun semn că are intenția de respecta regula de a-și pune mască de protecție în spațiile închise. Nicio clipă nu a căutat prin geantă, ci a fost preocupată doar de mesajele pe care le tot primea pe telefonul mobil.
Nici regulile de circulație nu sunt făcute pentru ea
Din păcate sfidarea legii nu se oprește aici, iar Alina Gorghiu reușește doar în câteva minute să fie pasibilă de mai multe amenzi. Pe lângă cea pentru că nu poartă mască de protecție, care este undeva între 500 și 2500 de lei, Alina Gorghiu risca să fie amendată și de poliția rutieră cu o sumă cuprinsă între 600 și 725 de lei. Din fericire pentru ea, niciun om al legii nu a fost prin preajmă, așa că, momentul în care și-a lăsat mașina fix pe trecerea de pietoni, blocând întreg accesul, a trecut neobservat. Sau poate că Alina Gorghiu a mizat pe faptul că avea pe bord un permis de acces auto și parcare eliberat de Parlamentul României și niciun polițist nu i-ar fi dat amendă. Totuși, Gorghiu nu se afla într-o deplasare de lucru, căci nu se justifică prezența ei la un magazin care comercializează rochii de ocazie.