Evenimentul Zilei > Actualitate > FOTBAL EUROPEAN. Dinamo Kiev – Șahtior Donețk, 0-3. „Minerii” lui Mircea Lucescu au făcut instrucție în derby-ul Ucrainei
FOTBAL EUROPEAN. Dinamo Kiev – Șahtior Donețk, 0-3. „Minerii” lui Mircea Lucescu au făcut instrucție în derby-ul Ucrainei

FOTBAL EUROPEAN. Dinamo Kiev – Șahtior Donețk, 0-3. „Minerii” lui Mircea Lucescu au făcut instrucție în derby-ul Ucrainei

Șahtior Donețk s-a impus, vineri, la scor de neprezentare, în meciul suținut, în deplasare, cu Dinamo Kiev, în cadrul etapei a 11-a a campionatului Ucrainei.

Șahtior Donețk s-a simțit excelent, vineri, la Kiev, și s-a impus cu scorul de 3-0, în partida cu marea rivală, Dinamo. Pentru echipa lui Mircea Lucescu au punctat Marlos, în minutul 40, iar în partea secundă, Teixeira a realizat „o dublă”, în minutele 59 și 67. Gazdele au jucat în inferioritate numerică după eliminarea lui Gonzalez (89).

După 11 etape, Șahtior se află pe prima poziție a clasamentului, cu 28 de puncte, la egalitate cu Dinamo Kiev, campioana ediției trecute.

„Noi avem cinci sau șase partide cu Dinamo Kiev în care ei nu au marcat din acțiune. Am încercat să pregătesc meciul spunând jucătorilor că suntem mai buni ca ei. Ziarele și televiziunile de aici spuneau că suntem mai slabi, după ce ne-au plecat mulți jucători. Ne-am uitat la meciurile cu Real Madrid și PSG și, lăsând la o parte golurile și greșelile noastre, am fost egali. Nu a fost nici o diferență. Valoarea echipei se vede în joc, nu în rezultate”, a spus Mircea Lucescu la Dolce Sport.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: