Fostul șef al Corpului de Control al Primăriei Constanța, trimis în judecată de DNA!

Fostul șef al Corpului de Control al Primăriei Constanța, trimis în judecată de DNA!

Fostul șef al Corpului de Control al Primăriei Constanța a fost trimis în judecată de DNA. Ionuţ Pripişi este acuzat de sustragere sau distrugere de probe ori înscrisuri şi favorizarea făptuitorului.

Procurorii DNA, care l-au trimis pe Pripiși în judecată susțin că în perioada noiembrie 2015 - aprilie 2016, acesta ar fi reținut fără niciun fel de temei legal o sesizare întocmită de subordonații săi, cu prrivire la comiterea unei infracțiuni la regimul disciplinei în construcții, sesizare care era destinată Parchetului de pe Lângă Judecătoria Constanța.

La acea vreme, Ionuț Pripiși era șef al Corpului de Control al Primăriei municipiului Constanța.

Totodată, după obținerea autorizației de construcție de către persoana vizată de sesizarea menționată mai sus, în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală a acesteia, Pripiși a distrus documentul respectiv. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța.