Decizia tribunalului poate fi atacată cu recurs, conform jurnaliştilor Le Figaro. Parchetul naţional financiar ceruse iniţial 4 ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare, împotriva fostului preşedinte al Franței acuzat de corupție și trafic de influență.

La decizia de azi s-a ajuns după ce în urmă cu 3 ani, Nicolas Sarkozy, avocatul său Thierry Herzog şi fostul magistrat Gilbert Azibert au fost trimişi în judecată la un tribunal corecţional, în dosarul interceptărilor.

Sarkozy era acuzat că în 2014 a încercat să obţină prin avocatul său, informaţii secrete de la Gilbert Azibert. La acea vreme, Azibert era magistrat la Curtea de Casaţie.

În prim-plan era o procedură în care Sarkozy cerea să i se restituie agendele confiscate în cazul Bettencourt. Practic, fostul şef de stat solicita, prin intermediari, informații dintr-un alt dosar de corupție în care era implicat.

În 2018, Nicolas Sarkozy a fost pus sub control judiciar, fiind inculpat în ancheta cu privire la presupusa finanțare libiană a campaniei prezidențiale din 2007.

Cu privire la acest subiect, anchetatorii au aflat că fostul președinte și avocatul său comunicau prin telefoane mobile cumpărate sub altă identitate. Conform ultimelor veşti ale avocaţilor fostului preşedinte, acesta va contesta cu apel decizia magistraţilor.

Ştire în curs de actualizare. Vă rugăm să reveniţi cu refresh pentru a afla ultimele informaţii despre acest subiect.