Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Preşedintelui României formularea cererii de urmărire penală pentru George Homoștean, fost ministru de interne, în perioada 1978 - 1987, sub aspectul complicităţii la infracțiuni contra umanității.

Faptele reţinute în sarcina acestuia formează obiectul dosarului cunoscut generic „Moartea dizidentului Ursu Gheorghe Emil” aflat în instrumentarea procurorilor Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Deși faptele ce formează obiectul cauzei au fost comise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, act normativ ce stabilește procedura de urmat în cazul atragerii răspunderii ministeriale, având în vedere că normele de procedură sunt de strictă și imediată aplicare, procedura de sesizare a Președintelui României pentru a cere urmărirea penală a unui membru al Guvernului, ori fost membru al Guvernului este aplicabilă și în prezenta cauză.

Protecție pe viață

De altfel, prin Decizia nr. 93 din 16 iunie 1999, Curtea Constituțională a statuat că în privința mandatului de membru al Guvernului, Constituția nu a instituit imunitatea, ci o altă măsură de protecție și anume condiționarea dreptului de a cere urmărirea lui penală pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției. Această măsură de ocrotire a interesului public subzistă și după încetarea mandatului membrilor Guvernului, așa încât este evident că, în privința infracțiunilor comise în exercițiul funcției, punerea sub urmărire penală a membrilor Guvernului trebuie să se realizeze cu respectarea acelorași norme procedurale.

În urmă cu un an, procurorii militari din Parchetul instanţei supreme au început urmărirea penală în dosarul privind moartea disidentului Gheorghe Ursu, pentru infracţiuni contra umanităţii, cu privire la acţiunile represive la care acesta a fost supus în perioada regimului comunist.

Tergiversări ale cazului

Redeschiderea urmăririi penale în dosarele privind decesul lui Gheorghe Ursu a fost confirmată, în 12 noiembrie 2014, de Curtea Militară de Apel Bucureşti, care a constatat legalitatea şi temeinicia acestei măsuri, după ce Parchetul instanţei supreme a infirmat soluţiile de netrimitere în judecată în acest caz.  Fiul lui Gheorghe Ursu, Andrei Ursu, a fost în greva foamei 17 zile, în octombrie şi noiembrie 2014, în semn de protest faţă de faptul că dosarul privind moartea tatălui său nu este redeschis, iar ofiţerul de la Securitate care a coordonat ancheta ce l-a vizat pe acesta nu este pus sub acuzare.

Primii condamnați

Până acum, pentru moartea lui Gheorghe Ursu au fost condamnate trei persoane: Marian Clită, fost coleg de celulă cu Gheorghe Ursu, Tudor Stănică, fost şef al Direcţiei Cercetări Penale, şi Mihail Creangă, fost şef al Arestului Miliţiei Capitalei. Pentru trimiterea în faţa justiţiei a lui Marian Pârvulescu, maiorul de Securitate care a coordonat ancheta în cazul disidentului Gheorghe Ursu, procurorul şef al Parchetelor Militare de la acea vreme, Dan Voinea, a disjuns cauza.

Chinuit în închisoare

Gheorghe Ursu a murit în arestul Miliţiei Capitalei, în 1985, fiind bătut sistematic de anchetatori şi de colegii de arest, tocmiţi de organele de anchetă. La 1 iulie 2014, el ar fi împlinit 88 de ani. Procurorii au respins sistematic, în ultimii ani, plângerile penale ale fiului lui Ursu, motivând fie că infracţiunea nu există, fie că fapta - omor calificat sau crime împotriva umanităţii - s-a prescris.

Andrei Ursu a prezentat declaraţiile date de colegii de celulă ai tatălui său, mărturii ale paznicilor celulei în care a fost închis Gheorghe Ursu, acte medicale de la Jilava ale acestuia, precum şi declaraţiile mai multor medici de la Jilava, printre care şi doctorul care l-a operat pe Gheorghe Ursu, din care rezultă "foarte clar" că leziunile care au provocat moartea lui Gheorghe Ursu au fost făcute în timpul interogatoriului luat de maiorul de securitate Marin Pârvulescu.