Fostul consilier prezidenţial moldovean al lui Vladimir Voronin, Sergiu Mocanu, a fost ridicat de poliţie din stradă sub acuzaţia de instigare la lovitura de stat şi tentativă de uzurpare a puterii. Alte 193 de persoane au fost reţinute de autorităţile moldoveneşti sub aceeaşi acuzaţie. Politicianul, ai cărui copii se află de aproximativ şapte luni de zile refugiaţi în Ambasada României din Chişinău, a fost luat cu forţa de pe stradă azi dimineaţă, în jurul orei 10:00, de aproximativ zece persoane îmbrăcate în civil. Aceştia nu s-au legitimat, dar au susţinut că sunt poliţişti, precizează pentru EVZ Ion Dron, avocatul acestuia.
Potrivit lui Dron, Mocanu a fost reţinut 72 de ore până când va ajunge în faţa judecătorului de instrucţie care va decide prelungirea mandatului de arestare. Acesta este acuzat pentru participare la realizarea unei lovituri de stat fiind bănuit de instigare la dezordine în masă şi tentativă de uzurpare a puterii. Avocatul acestuia susţine ca Mocanu a fost arestat în condiţii de agresiune, fiind pus la pămînt, imobilizat şi urcat într-o dubă.
Sergiu Mocanu a fost în ultimele zile în mijlocul manifestanţilor de la Chişinău care contestă rezultatele alegerilor şi este unul dintre cei care s-au manifestat vehement în public în ultimul an împotriva regimului comunist din Moldova. Acesta este considerat în Moldova un politician controversat, din cauza unei cariere politice cu treceri spectaculoase de la o formaţiune la alta. EVZ a scris în ianuarie 2009 de cazul familiei Mocanu, obţinând mărturiile exclusive ale fiilor politicianului, “izolaţi într-o cameră din clădirea Ambasadei României de la Chişinău, după ce anul trecut au sărit gardul misiunii diplomatice şi au refuzat să mai părăsească „teritoriul românesc“, reclamând abuzuri ale poliţiei şi justiţiei din Republica Moldova”.
Citiţi şi:
Voronin: România a declanşat revolta de la Chişinău
Tinerii moldoveni zgâlţâie comunismul la Chişinău
UE, Rusia şi România sunt îngrijorate
HORIA GHIBUŢIU: Jos comunismul, fraţilor!
REVOLUŢIE LA CHIŞINĂU|VIDEO + FOTO
Expert rus: Protestul din Chişinău, făcut cu "mână românească"
Chişinăul se revoltă de ziua lui Ion Aldea Teodorovici! | VIDEO
HERA: Basarabenii fac rating. Cool!
CHIŞINĂU: Opoziţia reclamă fraudarea alegerilor
Comuniştii lui Voronin au câştigat legislativele
Unirea cu România inspiră visele europene ale Moldovei
Revoluţia de la Chişinău, în presa internaţională Românii, solidari cu moldovenii Bucureştiul s-a urcat pe cruce pentru Moldova | FOTO