Forex, noul "El Dorado" pentru investitorii români

Forex, noul "El Dorado" pentru investitorii români

Deşi câştigurile sunt destul de mari, la fel pot fi şi pierderile dacă nu aveţi anumite cunoştinţe economice. Din acest motiv, specialiştii vă recomandă o educare temeinică înainte de a paria.

Tot mai mulţi brokeri încearcă să atragă noi clienţi pentru a juca pe piaţa Forex, locul unde sunt tranzacţionate principalele valute de circulaţie internaţională. Pe această platformă se vând şi se cumpără valute în timp real.

Totuşi, majoritatea celor contactaţi de intermediari nu cunosc prea multe despre platforma în cauză. Astfel, specialiştii recomandă o analiză temeinică înainte de a face acest pas, pentru că altfel se riscă pierderea unor sume importante.

"Dacă acesta este începător, îl ajutăm să-şi deschidă un cont demo şi îl îndrumăm către paginile de educaţie. Este foarte important ca acesta să aibă o strategie bine stabilită înainte de efectuarea primei tranzacţii. Odată contul deschis, intră în joc alte aspecte: managementul banilor şi psihologia de tranzacţionare", spun specialiştii. Clientul mai este atenţionat cu privire la riscul pe care acesta şi-l asumă şi gradul de adecvare pentru astfel de tranzacţii.

Este necesară o analiză temeinică înainte de a paria

"O persoană care ia în considerare intrarea pe piaţa Forex trebuie să analizeze cu atenţie situaţia sa financiară, să înţelegă riscurile şi să se asigure că se află în situaţia potrivită înainte de a face vreo investiţie sau de a executa o tranzacţie", spune Mihaela Tapu, manager pe Europa de Sud Est Saxo Bank.

Cei care tranzacţionează pe Forex trebuie să cunoască elemente de analiză fundamentală şi de analiză tehnică, trebuie să fie mereu la curent cu toate evenimentele economice şi politice, trebuie să cunoască toate mecanismele prin care diferite evenimente influenţează evoluţiile de pe piaţa valutară şi, foarte important, trebuie să aibă o strategie de management al riscului.

O tranzacţie forex constă în vânzarea unei valute şi cumpărarea altei valute în acelaşi timp. Valutele sunt combinate în perechi la tranzacţionare precum EURUSD, USDJPY, USDCHF, GBPUSD şi aşa mai departe.

Care sunt sumele minime pentru a juca

Pentru a intra în "vârtejul" tranzacţiilor pe Forex aveţi nevoie şi de o sumă minimă. Astfel că dacă Saxo Bank ţinteşte "peştii mari", cerându-vă o sumă minimă de 10.000 de dolari sau echivalentul acesteia în alte valute, X-Trade Brokers cere un minim de 2.000 de lei.

Potrivit lui Victor Safta, director X-Trade Brokers România, pentru deschiderea unui cont la X-Trade Brokers şi a începe tranzacţionarea suma minimă este de 2.000 lei. Toate tranzacţiile se realizează în marjă (la deschiderea unei tranzacţii se blochează din cont doar un procent din suma reală tranzacţionată), iar marja minimă (1%) o întâlnim în cazul pieţei Forex, în rest marjele sunt mai mari (3% pentru mărfuri, peste 7% la acţiuni).

Aşadar, pentru a iniţia o tranzacţie pe piaţa Forex, suma minimă necesară este de 100 euro, dată fiind marja de 1%.

Astfel, cu 100 euro "blocaţi", puteţi iniţia o tranzacţie de 10.000 euro. În funcţie de acţiunile pe care le întreprindeţi din contul dumneavoastră există şi anumite comisioane şi taxe.

Managementul banilor reprezintă cea mai importantă parte din investiţii. Aceasta înseamnă determinarea a cât de mult din portofoliu este dispus clientul să rişte într-o singură tranzacţie. O gestionare corectă a fondurilor face diferenţa între un trader de succes şi unul care îşi decimează contul în câteva luni.

PRO ŞI CONTRA

Diferenţe majore între piaţa Forex şi Bursă

Dacă pe piaţa Forex se poate tranzacţiona 24 de ore din 24, instrumentele tranzacţionate la Bursă au un anumit orar de tranzacţionare. "Mai mult, piaţa Forex este cea mai mare piaţă financiară din lume, cu un rulaj de tranzacţionare de aproximativ 3,5 trilioane de dolari zilnic. Este mult mai mare decat piaţa de capital şi Futures la un loc", spune Mihaela Tapu. La un aşa rulaj, există întotdeauna mişcari pe pieţele valutare şi şansa de a realiza profit, chiar şi atunci când celelalte pieţe stagnează.

O altă deosebire majoră între piaţa valutară şi cea de capital constă în faptul că pe piaţa valutară se pot plasa atât poziţii de cumpărare, cât şi poziţii de vânzare Short. Adică, investitorul poate specula pe căderea cursului valutar, profitând astfel de pieţele în scădere. Totodată, Victor Safta spune că prima diferenţă dintre cele două platforme este accesibilitatea. "În cazul Bursei, procedurile şi mecanismele de acces la piaţă sunt greoaie comparativ cu piaţa Forex. O altă diferenţă majoră este lichiditatea. Pe piaţa de capital românească ne confruntăm încă cu o lichiditate extrem de scăzută. Astfel, un investitor care a cumpărat acţiuni pe Bursa românească se poate afla în situaţia în care să nu găsească un cumpărător interesat atunci când vrea să îşi lichideze poziţia", a mai afirmat Victor Safta.

O altă diferenţă este tranzacţionarea în marja care nu se poate realiza în cazul pieţei bursiere româneşti.

Ne puteți urmări și pe Google News