Folosirea insecticidului FIBRONIL, RESTRICŢIONATĂ! Decizia, luată după SCANDALUL ouălor contaminate

Folosirea insecticidului FIBRONIL, RESTRICŢIONATĂ! Decizia, luată după SCANDALUL ouălor contaminate

BASF, cel mai mare producător mondial de produse chimice, a anunțat astăzi că nu va solicita din nou autorizarea Uniunii Europene pentru anumite utilizări ale pesticidului fipronil, găsit în ouăle contaminate din unele state europene, transmite AFP.

"Din motive de afaceri, BASF a decis să nu continue reînregistrarea pentru tratamentul semințelor în Europa", autorizația urmând să expire în 30 septembrie, a anunțat un purtător de cuvânt al companiei germane.

Pesticidul era autorizat doar pentru un număr redus de aplicații la tratarea semințelor, ceea ce îl face neeconomic, a explicat purtătorul de cuvânt. Decizia nu va afecta folosirea chimică ca "biocide" împotriva furnicilor, gândacilor și termitelor, care este permisă de UE până în 2023, a precizat BASF.

Retailerii din câteva state europene au retras din supermarketuri milioane de ouă, ca măsură de precauție față de o posibilă contaminare cu pesticide a ouălor provenite din Belgia și din Olanda, care este al doilea mare exportator de păsări după SUA. Luni, Uniunea Europeană a notificat Marea Britanie, Franța, Suedia și Elveția că unele ouă contaminate ar fi ajuns în aceste țări, în timp ce autoritățile din Belgia și Olanda investighează cum a ajuns insecticidul în fermele avicole.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ce spune Organizaţia Mondială  a Sănătăţii despre cazul ouălor contaminate

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) consideră că această substanță este moderat toxică și ingerarea ei în cantități însemnate pe termen lung poate provoca vătămarea organelor interne.

La originea acestei crize sunt crescătorii de păsări din Olanda, care au recurs la Chickfriends, o societate specializată în eradicarea paraziților. Această societate ar fi utilizat un produs pe bază de plante, Dega 16, contaminat cu substanța activă din mai multe insecticide, fipronil, produs și de firma germană BASF.

Această moleculă, utilizată în mod obișnuit la produsele veterinare împotriva puricilor, acarienilor și căpușelor, este interzisă în tratarea animalelor destinate consumului, precum păsările. Conform analizelor publicate, ferma olandeză Chickfriends a folosit această substanță pe care a achiziționat-o de la societatea belgiană Poultry-Vision. Potrivit presei, aceasta din urmă ar fi cumpărat cantități mari de fipronil din România.