Nici nu s-a uscat bine cerneala pe hotărârea lui de achitare în fond, dată după ce niște judecători de bună credință au înțeles să își facă meseria, șansă pe care foarte mulți dintre cetățenii acestei țări nu o au, că a și devenit noul lăudător al Statului Paralel. Ne explică, considerându-se foarte priceput în ale anchetelor, cum erau destructurate rețelele infracționale pe vremea când Statul Paralel turase motoarele și îi fabricau și lui dosare, alături de alți nevinovați.

Cum se interceptau convorbiri și se înregistrau discuții în baza unor protocoale secrete, constatate profund neconstituționale de instanța de control constituțional și cum vorbele unor ”denunțători” de prin arest sau de prin dosare grele, bine dosite, erau crezute mai ceva ca Evanghelia și nu puteau fi combătute cu niciun fel de probe contrare. Numai așa vede marele om politic posibilă realizarea instrucției penale, a identificării marilor șefi de clanuri și, de ce nu, și a așa-zișilor corupți de pe listuțe întocmite de băieți galonați.

Desigur, observăm că experimentul România a reușit, căci ”Dragnea francez”, președintele camerei inferioare a Parlamentului Franței, a fost incriminat rapid, în miez de noapte… corupție, ce altceva? Am intrat astfel într-o altă epocă, după cea a libertății și democrației prin acordare de vot: suntem în epoca fobocrației, aceea în care organisme nealese bagă frica în cei aleși, reușind prin intermediul unor precare acuzații să controleze deciziile politice.

Asta l-a determinat cu siguranță și pe Pisicuț să zgârie ușa Statului de Drepți, care trebuie să fie clement cu el, acum când achitarea sa se va spulbera și cine știe la ce ”binevoitori” va ajunge din nou la rejudecarea în fond. Căci, a devenit evident pentru oricine, că sunt la fel de lipsite de probe și fără respectarea vreunei proceduri, dosarele trimise în judecată de DNA în acea epocă de tristă amintire, care deocamdată pare ușor suspendată, rămânând însă în instanțe unele din fabulopoveștile născute de unii mult prea certați cu adevărul.

Diferența este făcută doar de judecători și de cât sunt ei de dispuși să își nesocotească menirea, iar cei care deja sunt cunoscuți ca ”judecătorii de culoar” nu dau nicio șansă amărâtului care se vede prins în pânza de păianjen a injustiției și neputinței. Au fost și atunci și sunt și acum judecători care își merită cu prisosință toți banii de pensii și salarii și pentru ei trebuie să luptăm în continuare pentru un just principiu: eliminarea celor fără scrupule și gratificarea celor merituoși, de care avem nevoie ca de aer, căci fără o justiție dreaptă și fără judecători corecți și mulțumiți de răsplata socială dată efortului lor, întreg eșafodul democrației se prăbușește.

O răspundere dură, dublată de o răsplată dreaptă pentru cei drepți este cheia justiției independente, iar nu scârboasele plecăciuni publice la Statul Paralel, înfăptuit după bunul plac al nașilor și cumetrilor Pisicuților. Căci teroarea și obediența nu au însănătoșit niciodată o societate, ci profesionalismul, curajul și meritocrația au adus plus-valoare statelor democratice.

Deocamdată, țara asta pare departe de aceste valori, fiind ținută în captivitate de aceiași și aceiași indivizi care fac experimente grotești pe noi. Să nu uităm așadar vorbele marelui Eminescu: ”cel mai mare păcat al oamenilor este frica, spaima de a privi în față și a recunoaște adevărul. El este crud, acest adevăr, dar numai el folosește”. Să ne folosim de Adevăr și să uităm de spaime!

Te-ar putea interesa și: