Florin Salam, pe urmele lui Gigi Becali. Gest neașteptat al manelistului în Capitală
- Mădălina Dinu
- 7 noiembrie 2022, 15:09
Florin Salam împreună cu Roxana Dobre, soția acestuia, au fost observați în zona Dorobanți, la cumpărături. Presa Mondenă l-a comparat pe cântărețul de manele cu latifundiarul din Pipera, datorită gestului său generos de a oferi bani și prăjituri câtorva persoane nevoiașe care i-au ieșit în cale prin centrul Bucureștiului.
Zilele trecute, paparazzi i-au urmărit pe Florin Salam și pe soția acestuia, Roxana Dobre, în apropiere de centrul Capitalei.
Au coborât împreună dintr-un bolid de lux, condus de Roxana, și s-au îndreptat spre o cofetărie cunoscută din zonă. După ce au cumpărat prăjituri, au intrat la o patiserie, apoi au omenit un cerșetor aflat în zonă, care l-ar fi recunoscut imediat pe Florin Salam.
Cântărețul de manele i-a oferit o pungă plină cu prăjituri, dar și suma de 200 de lei, potrivit Cancan. De aceeași atenție a avut parte și o femeie care vindea flori, aflată la doar câțiva metri distanță.
Florin Salam și Roxana s-au căsătorit anul acesta
Legătura de dragoste dintre Roxana Dobre și Florin Salam a început în vara anului 2014, într-un local din Bucureşti. Relaţia lor a devenit stabilă, după ce cântărețul de muzică de petrecere s-a ocupat de funeraliile tatălui brunetei. Artistul are două fetiţe și un băiat cu Roxana Dobre: Jacqueline Maria, Rania și Simon Ștefan. Bruneta a devenit mamă pentru a treia oară pe 8 iulie 2020. Nunta celor doi a avut loc pe 1 iunie 2022.
„Pentru o seară nu e nicio problemă. Îl dau eu, nu mă deranjează. M-ar deranja și asta i-am spus-o și soțului meu de când l-am cunoscut pentru că știind meseria și fiind tot timpul înconjurat de femei. I-am spus, dacă faci ceva fără să simt eu atunci când mergi la concertele tale, dar fără să știu eu și fără să aud eu, nu mă afectează. Dar dacă încerci să îți iei pe altcineva în paralele cu mine, adică amantă, pot să am și 10 copii cu tine că nu aș accepta niciodată”, a spus Roxana Dobre.