Florin Roman anunță că nu există probe care să se dovedească faptul că a plagiat. A demisionat din funcția de ministru anul trecut

Florin Roman anunță că nu există probe care să se dovedească faptul că a plagiat. A demisionat din funcția de ministru anul trecut Florin Roman Sursa foto: Razvan Valcaneantu/ EEC

Florin Roman a transmis, miercuri, că la mai bine de zece luni de când a demisionat din funcția de ministru al Digitalizării, în urma acuzațiilor de plagiat, universitatea i-a comunicat că nu există nicio probă în acest sens.

Florin Roman a transmis că la momentul demisiei i s-au pus în spate o serie de minciuni și mizerii.

Florin Roman dezvăluie că nu a plagiat

„Am demisionat din funcţia de ministru urmare a acuzaţiilor politice de plagiat, a unui întreg şir de minciuni şi mizerii care mi s-au pus in spate. La mai bine de 10 luni de la acele acuzaţii, universitatea îmi comunică oficial că nu există probe privind un eventual plagiat.

Aşadar, singura instituţie care conform legii trebuia să se pronunţe, infirmă acuzaţiile de plagiat, în urma solicitării scrise”, a scris fostul ministru Florin Roman, pe Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News

Florin Roman a mai adăugat că precizările vin întrucât e important să învățăm că dreptatea se face acolo unde spune legea, nu prin jocuri politice.

Florin Roman a demisionat

Liberalul Florin Roman și-a dat demisia din funcția de ministru al Digitalizării la sfârșitul anului 2021, în decembrie. El a intrat în funcție doar cu o lună înainte.

Acesta și-a anunțat decizia într-o postare pe Facebook, în care a precizat că este o victimă a adversarilor politici. În special, Florin Roman îl acuză pe liderul USR, Dacian Cioloș, pe care îl amenință cu o acțiune în justiție.

„Am înaintat azi demisia din funcția de ministru, mulțumind premierului și echipei guvernamentale. Când albul devine negru, când orice vorba îți este răstălmăcită, când îți asumi erori materiale, dar se ajunge la linșaj din prima zi de mandat, este prea mult. Nu vreau că acest scandal să afecteze activitatea Executivului. Cu cel care a coordonat tema și atacul, dl Dacian Cioloș ne vedem în instanța”, a scris Florin Roman într-o postare pe Facebook.

El a precizat atunci că Dacian Cioloș la etichetat ca fiind un plagiator, fără să aibă însă dovezi în acest sens. La rândul său, Cioloș a precizat:

„Faptul că e supărat pe mine că l-am demascat e dovada că acești oameni nu mai trebuie păstrați în politică. Amenințarea cu tribunalul e și ea ridicolă și nu mă impresionează. Știu că cei ca el se tem de justiție și cred că prezența în sala de judecată le dă palpitații. Drum bun, domnule Florin Roman, și sper ca și ceilalți colegi de aceeași factură ca dumneavoastră să vă însoțească pe drumul demisiei”.