Florin Cîţu anunță prăpădul în România: „Totul se prăbușește”. Situația o poate lua razna

Florin Cîţu anunță prăpădul în România: „Totul se prăbușește”. Situația o poate lua razna Sursa: Pixabay

Florin Cîţu a avertizat că România va intra în colaps dacă actualul Guvern nu găsește soluții rapide. În opinia sa, vor crește prețurile, dobânzile și economia, apoi, totul „se prăbușește”.

Florin Cîţu a tras un semnal de alarmă cu privire la situaţia din România şi spune că dacă nu va acționa rapid asupra deficitului și să se reducă mai mult decât este astăzi inflația, se va intra „într-o spirală în care vor crește prețurile, dobânzile și economia, apoi, se prăbușește”.

Florin Cîţu: „Nu mai spun că, Doamne ferește, dacă măsurile pe care le avem acum nu sunt credibile în fața investitorilor, în fața agențiilor de rating – pentru că am auzit și voci cum că nu ne interesează agențiile de rating, din partea partenerilor de coaliție – să știți că orice mesaj care vine de acolo și care spune că România nu e credibilă în perioada următoare crește costul de finanțare a României într-o perioadă în care nu avem nevoie de așa ceva”, a ținut să sublinieze fostul premier.

Fostul premier: Economia pe de o parte încetinește, pe de altă parte costurile cresc și apar niște nori negri la orizont

Şi continuă: „Deja, în octombrie ne împrumutam la 13 ani cu 4 și ceva, acum ne împrumutăm cu un procent peste. Și când împrumuți miliarde, pentru că ai deficit de finanțat, care s-ar putea să fie mai mare, lucrurile se complică. De aceea e important. Acest guvern are luxul de a vedea că economia pe de o parte încetinește, pe de altă parte costurile cresc și apar niște nori negri la orizont. Și poate să ia decizia azi”, a spus Florin Cîțu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Deşi nu s-a simțit în traiul de zi cu zi al românilor, fostul premier insistă cu ideea că a avut cea mai mare creștere economică și cea mai rapidă revenire din UE în perioada în care a condus Guvernul.

Cum ar putea Guvernul actual să evite colapsul?

Întrebat ce va întâmpla dacă Guvernul nu va face nimic pentru a salva România de la colaps?  Florin Cîțu a răspuns: „atunci există un pericol foarte mare. În cursul acestui an economia să se gripeze mai mult decât ne așteptam. Dacă nu vom face nimic și vom păstra mesaje populiste riscul este clar: în cursul acestui an economia să se gripeze mai mult decât ne așteptam.

Gândiți-vă că deja pornim anul acesta cu o creștere economică sub cea de anul trecut și Banca Mondială a redus creșterea economică pentru 2022 de la estimarea făcut acum câteva luni de zile.

Aceste lucruri deja se văd. Trebuie să fie un efort din partea Guvernului, care să lucreze la toată această dinamică, este un sistem complex și dacă nu se acționează din timp lucrurile vor fi complicate”, a mai explicat Florin Cîțu.

Fostul premier: România riscă să intre în recesiune

Fostul premier este convins că dacă inflaţia accelerează România riscă să intre în recesiune în 2022. şi decalară: „Depinde de șocuri. Dacă inflația accelerează rapid și dobânzile cresc rapid, da, se poate acest lucru. Dar eu sper să avem înțelepciunea să nu mergem în acea direcție. Să avem înțelepciunea să vedem că deja am cheltuit banii de la buget pe compensarea facturilor. Alții nu mai sunt și dacă cumva există riscul să luăm banii de la investiții – eu sper să nu se întâmple acest lucru – să îi punem la cheltuieli sociale sau în altă parte, atunci eșecul este garantat”, a concluzionat Florin Cîţu la Digi24.