FOTBAL EUROPEAN. Florin Andone și Deportivo au fost la un pas să dea LOVITURA în meciul cu Real Madrid, dar „galacticii” au CÂȘTIGAT DRAMATIC

FOTBAL EUROPEAN. Florin Andone și Deportivo au fost la un pas să dea LOVITURA în meciul cu Real Madrid, dar „galacticii” au CÂȘTIGAT DRAMATIC

Florin Andone aavut o evoluție remarcabilă în partida cu Real Madrid, dar Deportivo La Coruna a pierdut cu scorul de 2-3, pe „Santiago Bernabeu”.

Real Madrid a câștigat cu mari emoții jocul disputat, sâmbătă, contra celor de la Deportivo La Coruna (scor 3-2), în etapa a 15-a a Primerei Division. După ce în primele 45 de minute scorul a fost egal, 0-0, gazdele au deschis scorul prin Alvaro Morata (50). Apoi, oaspeții au punctat de două ori, datorită lui Joselu (63 și 65), iar la ambele reușite Florin Andone a contribuit decisiv. Real a revenit spectaculos în final, a egalat după ce Mariano Diaz și-a trecut numele și el pe lista marcatorilor (84), apoi a obținut cele trei puncte datorită lui Sergio Ramos (90+2).

Tot sâmbătă, FC Barcelona a învins-o în deplasare, pe Osasuna, scor 3-0, goluri marcate de Luis Suarez (59) și Lionel Messi (72 și 90+2). Real este lideră, cu 37 de puncte și este urmată de FC Barcelona, cu un total de 31 de puncte.