Firea are undă verde pentru achiziţia locuinţelor destinate medicilor. Vezi câte apartamente şi garsoniere vor fi cumpărate de Municipalitate
- Emil Simionescu
- 4 mai 2018, 14:07
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a decis vineri să dea undă verde proiectului Primăria Capitalei prin care se doreşte achiziţia a 500 de apartamente şi garsoniere care vor avea ca destinaţie spaţiu de locuit pentru cadre medicale din unităţile spitaliceşti ale Capitală, aflate în subordinea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale (ASSMB).
"Una dintre problemele cu care se confruntă municipiul Bucureşti este deficitul de specialişti. (...) Obiectivul urmărit în ceea ce priveşte achiziţionarea locuinţelor de serviciu este reprezentat de atragerea personalului medical specializat care să îşi desfăşoare activitatea în spitalele aflate în administrarea CGMB, prin ASSMB”, se arată în argumentaţia Municipalităţii atunci când vine vorba de susţinerea proiectului propus.
Astfel, nu mai puţin de 94 de garsoniere şi 406 apartamente cu două sau cu trei camera urmează a fi cumpărate de Primăria Capitalei, potrivit proiectului de hotărâre votat de consilierii generali ai PMB. Locuinţele trebuie să fie în Bucureşti, să fie aproape de o staţie de metrou, să aibă toate documentele în regulă, să nu se afle pe lista imobilelor încadrate la risc seismic, să fie racordate la reţeaua de energie termică, electrică şi să aibă toate celelalte utilităţi, să deţină instalaţii de prevenire şi stingere a incendiilor, să aibă lift funcţional şi rampă de acces pentru persoanele cu dizabilităţi.
Din centralizarea realizată de ASSMB, Spitalul "Victor Babeş” solicită cinci garsoniere şi 15 apartamente, în timp ce Spitalul "Prof. Dr. Th. Burghele” are un necesar de cinci apartamente. La Spitalul "Cantacuziono", 73 de angajaţi solicită locuinţe de serviciu, unii dintre ei şi pentru familii de cinci sau şase membri.