Ungaria și Polonia se află în lumina reflectoarelor, având în vedere că guvernele lor se opun condiționării acordării fondurilor UE de respectarea statului de drept. Dar a te concentra exclusiv pe Ungaria și Polonia înseamnă a subestima amploarea problemei pe care o are Europa.

În alte câteva state UE, recente scandaluri de corupție și controverse privind statul de drept au ridicat întrebări grave cu privire la sănătatea sistemelor lor democratice. Între ele se numără Bulgaria, România, Slovacia, Slovenia, Croația, Malta și Cipru. Luate la un loc, democrațiile deficiente reprezintă undeva între un sfert și o treime din cele 27 de guverne așezate la masa conferințelor UE.

Cazurile ungar și polonez beneficiază de cea mai mare atenție și pentru că aici disputa conține un element ideologic. Viktor Orban, conducătorul ungar, e încântat să țină prelegeri despre „democrația iliberală”. În plus, polonezii și ungurii au adoptat legi care subminează independența justiției.

În celelalte părți ale Europei corupția la nivel înalt și corupția în general tind să respecte vechile cutume – se derulează pe ascuns și nu sunt acompaniate de discursuri care atacă liberalismul. Asemenea scandaluri atrag mai puțină atenție în străinătate. Însă ele au provocat demonstrații de masă și instabilitate politică în multe dintre țările în cauză.

În Bulgaria mii de oameni ies în stradă încă din iulie pentru a manifesta contra guvernului condus de premierul Boiko Borisov. Mulțimile sunt inflamate de relatările despre politicieni și oficiali care au cumpărat apartamente mult sub prețul pieței – dar și de o fotografie cu dl Borisov lângă un sertar deschis plin cu bancnote de 500 de euro și lingouri de aur. Premierul afirmă că imaginile sunt trucate. Dar până și președintele Bulgariei, Rumen Radev, l-a acuzat că conduce un „guvern mafiot”.

În ultimii ani proteste de masă au zdruncinat și România, acolo unde procurorii anticorupție se luptă cu miniștri. Liviu Dragnea, cândva păpușarul politicii românești, a fost trimis la închisoare în mai 2019 pentru trei ani și jumătate sub acuzații de corupție. Ivo Sanader, omul cu cea mai lungă ședere în funcția de premier al Croației de la obținerea independenței, a fost condamnat pe 13 noiembrie la opt ani de închisoare pentru corupție.

În alte state UE scandalurile de corupție au venit la pachet cu asasinate. Jan Kuciak, un jurnalist, și logodnica sa, Martina Kusnirova, au fost uciși în Slovacia în 2018. Kuciak investiga legăturile dintre mafia italiană și oficiali apropiați de premierul slovac Robert Fico – care a fost forțat să demisioneze de protestele ce au urmat morții lui Kuciak.

În Malta, Daphne Caruana Galizia, o cunoscută jurnalistă de investigații, a fost asasinată în 2017, după ce scrisese despre acuzații de spălare de bani de către demnitari, dar și despre afacerile soției premierului. Anchetele și manifestațiile care au urmat morții ei au dus în cele din urmă la demisia premierului Joseph Muscat, cât și la arestarea șefului său de personal, Keith Schembri.

Dl Schembri a fost eliberat pe cauțiune între timp și nu a fost inculpat într-o anchetă a poliției privind vânzarea de pașapoarte malteze unor cetățeni non-UE. Și vânzarea de pașapoarte de către Cipru e o chestiune controversată: guvernul e acuzat că vinde pașapoarte unor infractori străini și rudelor de despoți precum Bashar al-Assad din Siria sau Hun Sen din Cambodgia.

Unii ar putea argumenta că corupția și violența din țări mici precum Malta și Cipru nu sunt relevante pentru cele 440 de milioane de locuitori ai UE. Dar, în Franța, fostul președinte Nicolas Sarkozy este acum judecat pentru corupție și trafic de influență. Indicele Percepției Corupției realizat de Transparency International pare să arate că problema cu corupția la nivel înalt este mai mare în Italia decât în Malta ori Cipru.

Corupția din orice țară, oricât de mică, afectează întreaga UE. Fiecare țară deține drept de veto asupra unor politici cruciale, cum ar fi bugetul UE. De asemenea, fiecărei țări îi vine la un moment dat rândul la președinția UE, din care poziție e în măsură să configureze agenda întregii uniuni. Un pașaport obținut de la oricare țară UE conferă dreptul de a trăi și munci în oricare dintre cele 27 de state UE.

Atribuțiile UE în ce privește investigarea corupției și aplicarea legii în statele ei membre sunt limitate. Recent înființatul Birou al Procurorului Public European (EPPO) nu poate prelua decât cazuri implicând abuzul de fonduri UE ori fapte comise de personalul UE. Participarea la EPPO e voluntară. Ungaria și Polonia au optat să nu participe.

Euroscepticii vor profita de aceste deficiențe pentru a argumenta că UE însăși este putredă. Dl Borisov cu siguranță a primit de la ceilalți politicieni din UE mai multă protecție decât merită. Dar dacă UE s-ar dizolva, problemele cu corupția din țări precum Bulgaria cel mai probabil s-ar agrava.

Atunci când într-adevăr acționează, UE este o forță a binelui. După ce Laura Codruța Kovesi, un procuror anticorupție din România, a fost revocată, instituțiile UE au fost cele care i-au acordat sprijin. Dna Kovesi a fost ulterior numită la șefia EPPO – ceea ce demonstrează că în cultura politică de la Bruxelles tonul îl mai dau încă guvernele care iau în serios statul de drept.

Dar chiar și așa, statele prost guvernate și având probleme cu corupția sunt bine reprezentate la masa UE. Liderii europeni obișnuiesc să pozeze împreună la conferințe pentru o așa-zisă „fotografie de familie”. Iar în acea fotografie zâmbesc spre cameră destul de mulți unchi veroși și veri potlogari. (Rador)