Final de drum pentru WikiLeaks? Assange, inculpat în SUA
- Vlad Alexandru
- 16 noiembrie 2018, 09:23
Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, care a publicat în 2010 numeroase documente secrete americane, a fost inculpat în Statele Unite, a anunţat WikiLeaks joi seara, transmit AFP şi dpa.
Procurorii au dezvăluit din greşeală, în cadrul altui dosar, existenţa acestei inculpări care ar fi trebuit să fie secretă, a indicat organizaţia.
Natura exactă a capetelor de acuzare reţinute contra lui Assange nu este cunoscută pentru moment.
"(...) Departamentul american al Justiţiei dezvăluie 'accidental' existenţa unor capete de acuzare secrete (sau planuri de asemenea capete de acuzare) împotriva directorului WikiLeaks, Julian Assange, în ceea ce pare a fi o eroare de copiere de date într-un alt dosar instrumentat în districtul est al Virginiei", a postat WikiLeaks pe Twitter.
Australianul de 47 de ani locuieşte în ambasada Ecuadorului la Londra din 2012.
Assange s-a mutat aici după ce a încălcat termenii eliberării pe cauţiune într-un dosar de agresiune sexuală în care fusese inculpat în Suedia. Întrucât nu există tratat de extrădare între Marea Britanie şi Ecuador, el nu poate fi arestat în interiorul ambasadei.
Autorităţile suedeze au renunţat la investigaţie, dar Julian Assange crede că va fi extrădat în SUA pentru a fi interogat în legătură cu activităţile sale de la WikiLeaks dacă părăseşte clădirea ambasadei Ecuadorului.
El se teme că ar putea fi pus sub acuzare în legătură cu informaţiile dezvăluite de WikiLeaks privind posibile crime americane de război în Irak şi în Afganistan, precum şi a mai multor telegrame diplomatice americane.
Site-ul său a publicat şi e-mailuri piratate din timpul campaniei prezidenţiale a lui Hillary Clinton, ceea ce, susţin unii, a contribuit la eşecul ei în alegeri.