Filmul Dune 2 domină box office-ul nord-american. Cinematografele sunt pline
- Emma Cristescu
- 4 martie 2024, 15:35
Filmul „Dune 2” a adunat 81,5 milioane de dolari la debutul său în box office-ul nord-american. Atât criticii, cât și telespectatorii au fost impresionați de noua producție regizată de Denis Villeneuve.
„Dune 2”, regizat de Denis Villeneuve, a adunat 81,5 milioane de dolari la debutul său în box office-ul nord-american. Este cel mai bun debut de weekend din acest an şi cel mai consistent de la filmul "The Eras Tour" (93 de milioane de dolari) al lui Taylor Swift, din octombrie.
„Este o deschidere remarcabilă pentru un sequel de science-fiction”, a declarat David A. Gross de la firma de consultanţă cinematografică Franchise Entertainment Research. „Publicul se conectează cu aceste (personaje) umane şi vulnerabile”.
Dune 2, cel mai apreciat film la momentul actual
Pelicula are un scor de 94% pe Rotten Tomatoes şi „A” la CinemaScore și este considerat unul dintre cele mai bune filme SF din ultima perioadă. La începutul weekendului, Warner Bros, studioul care a realizat adaptarea romanului de referinţă al lui Frank Herbert din 1965, a estimat un start de 65 de milioane de dolari, deşi majoritatea pronosticurilor de box office indicau faptul că încasările vor depăşi 80 de milioane de dolari.
În box office-ul internaţional, continuarea a adăugat 97 de milioane de dolari pentru un total global de 178 de milioane de dolari. „A pătruns cu adevărat în cultură”, spune producătorul „Dune”, Mary Parent.
„Bob Marley: One Love”, pe locul 2 din box office
Pe locul doi este filmul biografic muzical al Paramount, „Bob Marley: One Love”, care a generat venituri de 7,4 milioane de dolari din 3.390 de cinematografe. Filmul, cu Kingsley Ben-Adir în rolul legendei muzicii, a devenit un succes surpriză de box office, cu 82,7 milioane de dolari în America de Nord şi 146 de milioane de dolari la nivel global.
„Ordinary Angels”, pe locul 3
Drama inspiraţională „Ordinary Angels”, de Hilary Swank, a rămas pe locul al treilea, cu 3,8 milioane de dolari din 3.020 de locaţii. După două săptămâni pe marile ecrane, filmul realizat de Lionsgate şi Kingdom Story Company a strâns doar 12 milioane de dolari.
Pe locul patru, „Madame Web” a continuat să se zbată, cu 3,2 milioane de dolari din 3.116 săli de cinema. Filmul „Spider-Man” al Sony, cu Dakota Johnson în rolul unui paramedic cu abilităţi psihice, a costat 80 de milioane de dolari şi a generat până acum doar 40 de milioane de dolari pe plan intern şi 50 de milioane de dolari pe plan internaţional, potrivit Variety.