Festivalul Pădurilor de la Condrița. Transport gratuit pentru vizitatori și recomandări de circulație

Festivalul Pădurilor de la Condrița. Transport gratuit pentru vizitatori și recomandări de circulațieSursa foto: Președenția Republicii Moldova

Republica Moldova. Reședința Prezidențială din Condrița va găzdui Festivalul Pădurilor, o manifestare cultural-ecologică dedicată naturii și patrimoniului forestier. Organizatorii estimează o prezență numeroasă, iar pentru a evita blocajele rutiere au fost stabilite măsuri speciale de transport și siguranță.

Poliția Națională îndeamnă participanții să folosească autocarele puse gratuit la dispoziție pe toată durata zilei. Utilizarea autoturismelor personale nu este recomandată, întrucât parcările sunt puține și situate pe acostamente înguste.

Șoferii care totuși vor merge cu mașina proprie sunt rugați să circule cu o viteză redusă, de maximum 30 km/h, pentru a menține un trafic fluent și sigur.

Sursa foto: Poliția Republicii Moldova

Puncte de îmbarcare și trasee

Două locații din Chișinău au fost desemnate ca puncte de plecare pentru transportul organizat:

Podul Telecentru (sub pod) – vizitatorii pot lăsa aici mașinile personale, în limita locurilor disponibile. Poliția recomandă, însă, accesul cu taxiul sau transportul public.

Rute de transport public spre Telecentru: troleibuzele 3, 9, 10, 35 (din Centru), 17 (Botanica), 36 (Ialoveni), 24 (Ciocana); autobuzele 11 (Durlești), 15 (Codru); microbuzele 169 (Ciocana), 120 (Botanica).

Buiucani, str. Alba Iulia 122 (Stația Ion Pelivan) – aici nu există locuri de parcare.

Acces cu troleibuzele 21 (Ciocana, Rîșcani), 22 (Botanica, Centru), 3 (Telecentru); autobuzul 26 (Rîșcani).

Drumul până la Condrița va dura între 40 și 60 de minute. Autocarele vor circula fără opriri intermediare și vor asigura transportul pe parcursul întregii zile.

Festivalul Pădurilor, sub egida Președinției

Manifestarea este organizată sub patronajul Președintei Maia Sandu. Evenimentul se înscrie în cadrul Programului Național de Împădurire, lansat în 2023, cel mai amplu proiect ecologic din istoria Republicii Moldova. Obiectivul programului este plantarea a circa 145 de mii de hectare de pădure pe parcursul următorului deceniu.

Festivalul Pădurilor, Condrița

Sursa foto: ecopresa.md

Program divers, de la ateliere la spectacole folclorice

Între orele 11:00 și 20:00, vizitatorii vor putea participa la ateliere practice, expoziții interactive, discuții tematice, zone de relaxare și un târg cu produse ecologice. Atmosfera va fi animată de ansambluri folclorice din diferite regiuni ale țării. Seara se va încheia cu recitalul trupei Vali Boghean Band. Pe scenă vor mai urca Cristofor Aldea-Teodorovici Project, ansamblurile „Moștenitorii”, „Prutenii”, „Kolai Sesleri”, „Ștefan Vodă”, dar și artiștii Maria Onica și DJ Petru Vinari.

Accesul la festival este gratuit, inclusiv la activități, singura excepție fiind produsele disponibile la târg. Cei care nu vor putea ajunge la Condrița au posibilitatea să contribuie la campania de împădurire prin achiziționarea unor bilete simbolice pentru puieți, disponibile pe platforma iTicket.