FCSB, vijelioasă în meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe. „Roș-albaștrii” domină în Liga I

FCSB, vijelioasă în meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe. „Roș-albaștrii” domină în Liga I

FCSB s-a impus de o manieră categorică, duminică seara, în deplasare, în partida disputată cu cei de la Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 5-2. Echipa „roș-albastră” e lidera campionatului.

FCSB a învins-o pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu scorul de 5-2 (2-0), duminică seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 10-a a Superligii de fotbal.

Adrian Şut (6) a deschis scorul cu un şut de la peste 25 de metri. Iar Darius Olaru (11) l-a majorat cu o execuţie superbă, preluare cu dreptul şi şut din voleu cu stângul din afara careului.

Sepsi OSK a redus din diferenţă după pauză, prin slovacul Pavol Safranko (51), din centrarea lui Roland Varga. Dar FCSB a refăcut ecartul prin reuşita lui Florinel Coman (57), angajat excelent în careu de Olaru.

Elias Charalambous

Elias Charalambous, în fața unui examen dificil. foto: digisport.ro

Nord-macedoneanul Isnik Alimi (61) a marcat din nou pentru gazde, lansat de Cosmin Matei, dar FCSB a mai punctat de doiă ori pentru bucureşteni, prin Octavian Popescu (69), după un slalom prin apărarea covăsneană, şi prin croatul Damjan Djokovic (75 - penalty), după ce Alexandru Băluţă a fost faultat în careu de Florin Ştefan.

FCSB, victorie detașată cu Sepsi Sfântu Gheorghe

Sepsi OSK a avut o bară, prin maghiarul Roland Varga (28).

La FCSB, Ionuţ Panţîru a intrat pe teren în min. 83 în locul lui Risto Radunovic. Panţîru nu mai jucase din 25 aprilie 2021, dintr-un meci cu Sepsi OSK, atunci când a fost accidentat grav de propriul coechipier, Adrian Şut.

Sepsi OSK a pierdut al doilea meci consecutive în acest campionat.

ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - FC FCSB 2-5 (0-2), Arena Sepsi OSK - Sfântu Gheorghe Au marcat: Pavol Safranko (51), Isnik Alimi (61), respectiv Adrian Şut (6), Darius Olaru (11), Florinel Coman (57), Octavian Popescu (69), Damjan Djokovic (75 - penalty). Arbitru: Cătălin Popa (Piteşti); arbitri asistenţi: George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel), Romică Bîrdeş (Piteşti); al patrulea oficial: Bogdan Dumitrache (Bucureşti) Arbitru video: Florin Andrei (Târgu Mureş); arbitru asistent: Ovidiu Artene (Vaslui) Observatori: Marian Salomir (Cluj-Napoca) - CCA, Paul Cazan (Bucureşti) - LPF

FCSB este lideră în campionatul intern, cu 25 de puncte. Și este urmată de CFR Cluj (19 puncte, un meci mai puțin disputat) și CS „U” Craiova, 18 de puncte.

Ne puteți urmări și pe Google News