Om de bază la FCSB, Florin Niță va intra în „primăvara de la Praga”

Om de bază la FCSB, Florin Niță va intra în „primăvara de la Praga”

Gigi Becali l-a vândut la Sparta Praga pe goalkeeperul titular al grupării „roș-albastre”, pentru 2 milioane de euro. Finanțatorul s-a apucat astfel, la mijlocul sezonului, să caute un alt om de bază pentru poarta vicecampioanei.

FCSB se desparte de Florin Niță, portarul care a dus greul la gruparea „roșalbastră” în ultimii doi ani, după plecarea de lituanianului Giedrius Arlauskis.

La 30 de ani, Niță își va continua cariera în Cehia, la Sparta Praga, formație la care mai evoluează Bogdan Vătăjelu (fost la CS „U” Craiova), dar și Nicolae Stanciu, transferat în această iarnă de la Anderlecht Bruxelles.

Ne puteți urmări și pe Google News

Gigi Becali își va umple conturile cu încă 2 milioane de euro FOTO: EVZ

„Avem în vedere câțiva portari”

Gigi Becali, finanțatorul FCSB, va încasa două milioane de euro după această mutare, iar aseară se puneau la punct ultimele detalii. „Acum trebuie să căutam un portar pentru că s-ar putea să plece Niță. Am negociat aseară. Îl dau pe 2 milioane de euro. Transferul este făcut 90%. Totul poate fi sigur peste o oră-două. Nu spun echipa. Nu prea e un club din Vest. Vom vedea dacă va pleca.

Are 31 de ani și este un transfer bun. Noi îl dăm pe 2 milioane pe Niță și Dinamo vinde cinci jucători pentru 1,5 milioane de euro, dintre care doi sunt căpitani! Avem în vedere câțiva portari. Vreau să aduc un titular. Mie cel mai mult îmi place de Arlauskis (n.r. portarul lui CFR Cluj). Dacă aș putea să-l aduc pe Arlauskis, va fi titular”, a anunțat, ieri, finanțatorul FCSB la Pro X.

Nu l-a avut niciodată la inimă pe goalkeeper

Florin Niță n-a fost niciodată printre preferații lui Becali, deși portarul a evoluat constant bine. Anul trecut, după remiza cu Sporting Lisabona (0-0), din play-off-ul Ligii Campionilor, finanțatorul s-a supărat în momentul în care într-o emisiune tv se bătea monedă pe intervențiile salvatoare ale lui Niță.

„Eu nu cred că Niță ar trebui remarcat, nu am văzut o ocazie mare la poarta lui Niță, nu am văzut o paradă mare. Și ce trebuie să facă un portar? Să se dea la o parte? E cel mai bun portar din România, dar în seara asta nu s-a remarcat”, a tunat Becali.

Greu de transferat iarna

În mercato de iarnă, transferurile răsunătoare sunt o excepție, în condițiile în care cluburile nu se despart de jucătorii importanți la mijlocul sezonului. În acest moment, FCSB este vulnerabilă pe postul de portar, iar „roș-albaștrii” încearcă să se orienteze către Giedrius Arlauskis (CFR Cluj) sau Plamen Iliev (Astra). Oficialii ambelor formații au respins orice discuție legată de transfer, pentru că nu vor să se renunțe la titularii unui post - cheie.