Acum zece luni, la ultima mea ieşire pe mare, cu “Bricul” Mircea, trecând pe lângă Farul Verde şi Farul de Larg, dinspre capul digului de Nord al portului Constanţa, mi-am amintit ceva
Apropiaţii mei ştiu bine că, în urmă cu 28 de ani, am avut cea mai romantică meserie din lume, şi anume: paznic de far. Doi ani, am avut pe inventar astea două faruri. Practic, păzeam două becuri, în ture de 24 de ore cu 72. Adică trei zile eram liber şi o zi mă odihneam. Mai pescuiam aterină şi guvizi şi vindeam peştele în Piaţa Griviţa, din bătrâna Kustenge. De plictiseală, uneori, mai chemam în vizită şi câte o gagică. Nu pot să-mi explic nici astăzi apetitul fetelor de a practica cel mai vechi joc din lume, „De-am mama şi de-a tata”, sus în cupola Farului de Larg, la 24 de metri deasupra nivelului mării şi la cinci kilometri de Poarta 1 a portului. Aproape nicio vizitatoare n-a ratat momentul, parte a meseriei care îmi plăcea nespus.
Nautofonul
A fost, însă, un moment pe care io şi partenera mea de joacă din acel moment, n-o să-l uităm niciodată. Am venit într-o dimineaţă – parcă era început de septembrie – pe tura mea liberă. De serviciu era nea Ion Popescu, cel mai bătrăn „farist”, pe vremea aia. Baza era în clădirea Farului Verde unde aveam pat, televizor, frigider, sobă, etc. Cam ca o mini-garsonieră. Numa’ de făcut nevoile, le rezolvam între stabilopozi, că buda n-a funcţionat decât o zi din viaţa ei şi s-a înfundat definitiv. Îl găsesc pe nea Ion dormind. Evident, îi stricasem siesta. Morocănos, mi-a dat cheia de la Farul de Larg.
Ne puteți urmări și pe Google News
Am luat un binoclu şi am purces către destinaţia finală aflată la fo 300 de metri mai încolo. Am urcat amândoi, io şi fata, pe scara spiralată şi, ajunşi sus, mai întâi am făcut un tur de orizont cu binoclul arătându-i gagicii vapoarele din radă, oraşul din depărtare şi alte alea. Un amănunt esenţial e că deasupra cupolei se afla şi este şi astăzi o sculă numită nautofon. O goarnă navală, „fluier” cum îi zic marinarii, sau sirenă, cum vreţi voi. Chestia aia se pornea din Farul Vede, pe timp de ceaţă, când sclipirile farului nu se mai vedeau. Practic, „fluierul” suna în limbajul Morse litera C, cre’ că de la ceaţă sau de la C-ţa, nu mai ţiu minte.
Catastrofa din cupolă
Well, după ce mi-am terminat logos-ul de „ghid”, am purces la activitatea pentru care venisem de fapt. Ce-a urmat a fost o catastrofă. Nea Ion, sictirit că-i stricasem somnul, ne-a urmărit cu alt binoclu şi, când a văzut că ne lăsăm în jos, a mai aşteptat fo două minute şi a pornit drăcovenia. Era să paralizez când a început să urle goarna, la doi metri deasupra fundului meu gol, iar gagica cre’ că a avut un orgasm cosmic. Aproape că ne-a spart timpanele. Nu mai reţin alt amănunt înafară de mecla hâtră a lu’ nea Ion, când m-am dus să duc cheile înapoi. Mi-am promis că i-o coc şi io, da’ tot el mi-a mai dat-o o dată la presetupă atunci când, un an mai târziu, am adormit la soare, în pielea goală şi m-am pârlit îngrozitor, de mi s-au luat două rânduri de piele. Părinteşte, m-a sfătuit să mă ung cu Revulsin că, cică, face bine la arsuri. După ce m-am uns, conştiincios, peste tot, am citit şi prospectul unguentului. Era penru degerături. Nu l-am mai văzut din toamna lu ’92, da’ şi azi îl mai pomenesc pe bătrân...
Recomandările noastre
